Numărul parlamentarilor care reprezintă diaspora va fi dublat, dacă nu chiar triplat, a anunțat vineri eurodeputatul Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNLși liderul delegației române din PPE.
„Eu nu am să spun că noi ne ocupăm foarte serios de diaspora românească, ştiu însă că foarte curând cel puţin vom dubla, dacă nu vom tripla chiar, dar de dublat sută la sută – dar premierul e cel care face anunţurile – numărul parlamentarilor din diaspora. E un prim pas important pentru reprezentarea diasporei”, a declarat Rareș Bogdan la Convenția Românilor de Pretutindeni.
Atitudinea statului român față de cetățenii plecați peste hotare, „nu de bine”, „nu este cea corectă”, a mai spus demnitarul european.
„Dar încă avem multă treabă (…) Încă personalul consulatelor româneşti nu înţelege că ar trebui să se comporte civilizat cu membrii comunităţilor româneşti, încă în o serie de state, începând cu Spania sau Marea Britanie, consulatele româneşti se comportă de parcă ar fi stăpâni cu iobagi în relaţia cu fraţii noştri români, încă e nevoie ca un părinte să îşi ducă copilul abia născut sute de kilometri pentru a încerca să-l înregistreze.
E doar un aspect. Încă telefoanele sună, dar nu răspunde nimeni sau nu ridică nimeni şi încă, din păcate, atitudinea noastră faţă de românii care nu au plecat de bine din ţara mamă nu este cea corectă şi acest lucru trebuie schimbat şi sunt convins că guvernul liberal îl va schimba pentru că altfel ne vor schimba românii pe noi, extrem de simplu. Deci cred că ar trebui să vorbim sincer despre ce funcţionează, despre ce ne uneşte”, a spus prim-vicepreședintele PNL.
”Convenția Românilor de Pretutindeni” a avut loc la sfârșitul sătămânii la București, adunând sute de români din afara ţării, din comunităţile istorice și din noua diaspora.
La evenimentul organizat de PMP au fost invitați peste 300 de reprezentanți ai diasporei românești, precum și români proveniți din comunitățile istorice și R. Moldova. Au participat și reprezentanți ai Parlamentului României, ai Parlamentului European, ai Guvernului României, ai Academiei Române, ai societății civile și ai mass-media.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ