Catalin Frandes are 45 de ani, este din Roman şi a ajuns în Anglia în 2003. Este asistent medical şi locuieşte în Rugby.
A plecat din ţară din cauza banilor. “Că să înţelegeţi situaţia financiară prin care treceam, pot să va spun că cel puţin 75% din veniturile noastre se duceau pe mâncare – pentru mine, sotie şi cei doi copii”- povesteşte Cătălin Frandes într-un interviu pentru “Ziarul Românesc”.
Soţia lui lucra ca profesoară de romană iar el, ca asistent medical. “Salariile nu ne ajungeau, aveam datorii la bănci, ce puteai cumpăra azi cu 5 lei, mâine era 10 lei. Am spus că cel puţin 75% din venituri se duceau pe mâncare că să înţelegeţi că pentru întreţinere de exemplu nu rămânea mai nimic. Mergeam pe minus în fiecare lună”.
De aceea, în 2002, Cătălin Frandes a decis, împreună cu un grup de colegi, toţi asistenţi medicali, să plece în Italia. În timp ce aştepta documentele, a văzut un anunţ cu o ofertă de munca în Anglia
"Mi se ofereau £11.500 pe an, lucru care pentru mine era enorm. Am sunat la numărul de telefon, oamenii de acolo au decis că nivelul meu de engleză este satisfăcător şi am fost chemaţi la Braşov, la un interviu cu angajatorul britanic. A trebuit să mă împrumut din nou, pentru că noi practic nu aveam nici un ban”.
A urmat toate procedurile, a trecut interviul, iar în noiembrie 2003 a ajuns în Anglia.
“Nu ieşisem niciodată din ţară şi mi se părea că trăiesc un vis. Am plecat cu alţi 16 români şi ne-au dus la un hotel unde am făcut o săptămână de training. Eu am doi copii, Ioana şi Andrei. De când i-am luat de la maternitate m-am ocupat de ei, iar asta era cea mai lungă perioadă de când nu i-am văzut”.
După săptămână de training, a găsit un telefon public şi a sunat acasă. “Mi-a răspuns fetiţa mea Ioana şi mi-a spus – "Tată, dacă promitem că suntem cuminţi, te întorci acasă"? Am izbucnit în plâns şi îmi dau lacrimile şi acum, când îmi amintesc”.
Ulterior, românul şi-a reîntregit familia în Anglia. Soţia lui şi-a găsit un loc de muncă în aceeaşi clinică. Povesteşte că au ajutat mulţi români: “Am fost ajutat şi am ajutat la rândul meu. Chiar oameni necunoscuţi, le-am făcut un loc la mine în casa. Mi-ar lua doua zile sa povestesc numai de cate ori a trebuit sa doarma copii cu mine in camera, pe jos, sa facem loc musafirilor. Cu timpul însă, am început să văd că oamenii te pot dezamăgi, aşa că am început să îi filtrez mai bine pe cei pe care îi ajut”.
Nu s-ar mai întoarce în România: “În Anglia nu strâng bani, nu pot să zic că am bani. În Anglia am un serviciu. Cu ajutorul acestui serviciu îmi fac
familia fericită, mâncăm ce vrem, bem ce ne permitem, mergem în vacanţe, nu strâng nici măcar bani pentru zile negre. Nu mai cred în aceste "zile negre", pentru că avem asigurări de sănătate, nu trebuie să strângem bani să dăm la medici, iar dacă rămânem vreodată fără serviciu, sunt convins că ne vom descurca să găsim altul”.
Iată ce crede despre cei care strâng bani în România: “În '89, soacra mea avea strânşi vreo 75.000 de lei. S-au devalorizat, a ajuns să cumpere cu ei prosoape pentru înmormântare. După 20 de ani, soacra mea trăieşte, e sănătoasă, iar prosoapele s-au "deteriorat". Nu vreau să fac aceeaşi greşeală”.
România e ţara în care s-a născut, dar vrea să o vadă de acum încolo “doar ca turist”.
“Nu mă deranjează oamenii în general, ci autorităţile. De fiecare dată când am mers în România am păţit câte ceva. Ba un vameş cu chef exagerat de muncă, ba un poliţist care avea o problemă cu maşinile cu volan pe dreapta”.
Dacă ar avea ocazia să le transmită ceva românilor rămaşi în ţară, mesajul ar fi:
“Celor din România, în actualul context politic şi economic, le-aş spune două vorbe: Fugiţi fraţilor!”
Integral pe Ziarul Românesc
