Menu
in

„Încetaţi politica ceauşistă de eliminare a emigranţilor români din viaţa publică a României”, comunicatul asociaţiei R3M din Londra

Asociaţia Romania In The Third Millennium (R3M) protestează în modul cel mai ferm faţă de calitatea datelor şi faţă de modul fraudulos în care Guvernul României foloseşte rezultatele recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România din anul 2011 împotriva emigranţilor români.

Rezultatele oficiale ale recensământului publicate de Institutul Naţional de Statistică din România arată că un număr de 727.540 de cetăţeni români se află în străinătate pentru o perioadă mai lungă de un an.

Această cifră este în totală contradicţie cu datele oficiale ale unor ţări europene care înregistrează un număr mare de imigranţi români. Numai în Italia erau înregistraţi oficial în anul 2010 aproximativ 1 milion de români, iar în Spania 840 000.

Este timpul ca Institutul Naţional de Statistică al României să recunoască faptul că românii din strainătate nu au completat formularele de recensământ din România şi să accepte că pentru această categorie de cetăţeni cifrele recensământului nu reflectă realitatea.

Cerem Guvernului României să înceteze politica sa ceauşistă de eliminare a emigranţilor români din viaţa publică a României.

Rezultate finale ale recensământului din 2011. Suntem 20 de milioane

Începând cu alegerile prezidenţiale din 2009 şi continuând cu referendumul de demitere al Preşedintelui României de anul trecut, numeroşi reprezentanţi ai coaliţiei de guvernamânt şi-au manifestat în mod deschis frustrarea faţă de lipsa de suport politic pe care diaspora română o arată acestei coaliţii.

Folosirea datelor eronate de la ultimul recensămant pentru a forţa luarea unor decizii politice majore în România faţă de care emigranţii români au dreptul constituţional să se pronunţe, încercările de eliminare a dreptului diasporei române de a îşi exprima opinia prin vot sau abţinere şi de limitare în general a drepturilor constituţionale ale românilor reprezintă atacuri directe la principiile democratice pe care USL s-a angajat să le respecte în mai multe rânduri.

Modul ruşinos în care primul-ministru Ponta doreşte să scoată din calculele electorale mai mult de 1 milion de cetăţeni români arată că odată cu venirea USL la putere România face paşi rapizi către întoarcerea la dictatura comunisto-ceauşistă în care realităţile societăţii românesti erau hotărâte exclusiv de PCR, neavând nici o legatură cu situaţia de fapt.

Cerem Guvernului României să înceteze falsificarea democraţiei în România!

Costel Petre, preşedinte R3M Londra

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version