Radu Brebene, la numai 27 de ani are şansa de a lucra cu fotograful Reginei Angliei. A participat la petreceri cu celebrităţi, cum ar fi Prinţul Charles, Ducesa de Cornwall, Rod Stewart. În Anglia se simte ca acasă, chiar dacă nu a uitat de unde a plecat, din România, unde era vopsitor auto.
Radu, foarte mulţi dintre români spun că au venit în Anglia pentru că acasă era foarte greu. Tu ai avut aceleaşi motive? De ce în Anglia? «Nu cred că motivele meu au fost diferite faţă de ale celorlalţi. Am venit în Anglia acum 4 ani cu gândul de a face bani. Putea fi orice altă ţară. Vroiam să mă întorc foarte repede înapoi, doar că lucrurile nu au mers conform planului. Prietena mea, actuala soţie, era deja aici ca aupair şi mi-a găsit un serviciu la aceeaşi familie la care lucra şi ea; aşa că am devenit asistent de fotograf. A fost şansa mea, trebuie să recunosc. De la lucrat cu maşini, acasă eram vopsitor auto, până la fotografie este un drum lung, dar pentru că îmi doream foarte mult să am o şansă să plec din România, chiar am vrut să încerc. Şi a fost o decizie bună.»
«Familia la care lucra prietena mea mi-a trimis invitaţie, dar la prima cerere de viză am fost respins. Am fost foarte dezamăgit, mai ales că nu au avut nici un motiv concret să mă respingă. Aşa că la o săptămână după ce am fost respins am aplicat din nou, îmi aduc aminte şi acum, era 6 februarie, ziua mea şi a sotiei mele, am mers la ambasadă nebărbierit şi îmbracat în blugi, în condiţiile în care la prima vizită m-am îmbrăcat la costum… Chiar nu am crezut că o să reuşesc, îmi pierdusem speranţele, dar am avut noroc. Spre surprinderea mea mi-au acordat şansa unei noi vieţi. Poate de asta iubesc atât de mult Anglia.»
Cum a fost întâlnirea cu Anglia? Te-ai acomodat repede? «A fost prima oară când zburam cu avionul. Eram destul de speriat şi am decis sa beau puţin: greşeală fatală. Băutura combinată cu răul de înălţime şi turbulenţele nu mi-au făcut chiar aşa de bine (râde). Am ajuns în Londra, mi-am revăzut prietena şi nici măcar nu m-am dezmeticit bine că a trebuit să încep serviciul: livrări de poze la sudioul tatălui copiilor de care avea grijă Relly, soţia mea. Hugo Burnand are patru copii şi este fotograful Reginei. Toţi ne-au tratat ca pe nişte membri ai familiei din prima clipă în care ne-am cunoscut. Prima zi de serviciu a fost groaznică. Hugo mi-a pus hartă în mână, mi-a dat o bicicletă şi mi-a spus că am toată ziua să livrez o comandă şi să mă întorc. Îţi dai seama că m-am rătăcit… Am mers pe partea greşită a drumului, dar pe la prânz m-am întors la studio, am fost fost mândru de mine. Cu timpul m- am făcut indispensabil, am primit din ce în ce mai multe responsabilităţi. Acum am şansa să călătoresc şi să particip la petreceri cu celebrităţi, cum ar fi Printul Charles, Ducesa de Cornwall, Rod Stewart sau oameni foarte bogaţi, cum nu m-aş fi aşteptat niciodată.»
Munca la studiou
Cum este o zi de muncă în studioul foto? «Ajung la studio p la 9.30 mă uit în program să văd dacă am şedinţe foto programate, şi dacă avem, cobor la parter şi mă apuc să pregătesc studioul pentru clienţi. În mod normal cel mai mult timp îl petrec în faţa calculatorului, procesând şi editând poze din şedinţele anterioare. Trebuie să recunosc că este foarte multă muncă de birou, multă rutină. Cu toate astea, atunci când sunt în locaţie sau în studio, în timpul unei şediţe foto, uit de toată rutina de care am avut parte.»
Foarte mulţi consideră că englezii pun etichete. Aşa este? Dar românii? «În Anglia eticheta vine cu simpul fapt că suntem sud-europeni, suntem în aceeaşi oală cu polonezii şi cehii, ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Orice englez îţi va spune, dacă îl vei întreba, că suntem muncitori şi că acceptăm salarii mici, cu toate astea nu le suntem egali şi nu cred că le vom fi vreodată. Da, şi românii pun etichete. Simţim asta de fiecare dată când mergem în ţară. Suntem priviţi ca un portofel plin de către „prieteni”. Poate din cauza asta mai am foarte puţini prieteni adevăraţi acasă. Din păcate toţi cred că dacă lucrezi în afară, ai şi foarte mulţi bani, prin urmare trebuie „să faci cinste”, aşa cum spunem noi românii.»
Te simţi ca un străin aici? «Aici mă simt mai bine ca acasă, am prieteni adevăraţi, am acces la evenimente inedite. Îmi lipseste România doar pentru că pentru că familia mea este acolo. Sunt fericit însa pentru că pot veni în vizită ori de câte ori le permite şi lor programul.»
Ce iubeşti cel mai mult în Londra? «Iubesc faptul că poţi să fii exact cine eşti fără să îţi fie ruşine. Mai mult, aici poţi deveni cineva fără şpagă şi pile. Nu este ca acasă.»
Te consideri un om realizat? «Da, cred că da. Am un serviu interesant, lucrez cu oameni minunaţi, am o soţie întelegatoare… nu sunt lipsit de vise, site-ul personal este unul dintre visele mele implinite (www.raduphotography.com) şi înca îmi doresc foarte multe. Dar la 27 de ani, de la vopsitor auto la fotograf cred că am făcut un pas important. Anglia mi-a dat şansa asta, din păcate nu şi ţara mea.»
Oana Grigore
