Menu
in

PSD își întreabă propriul ministru al Muncii: Tot mai mulți tineri emigrează, ce faceți să îi opriți?

Deputatul PSD Mihăiță Găină îi adresează ministrului Muncii o întrebare dură, legată de tinerii care emigrează.

Întrebarea pleacă de la premiza că „numărul persoanelor care au emigrat din România în ultimii 27 de ani depășește 2,3 milioane de locuitori, conform informațiilor comunicate de Institutul Național de Statistica (INS)”. De fapt, numărul celor plecați este mult mai mare, cel puțin dublu, dar deputatul folosește statisticile neactualizate de la INS. Chiar și așa, cifrele sunt teribile. „Dacă media europeană a emigranților absolvenți ai unei instituții de studii superioare este de doar 5%, România îinregistrează un procent teribil, de aproape patru ori mai mare, respectiv 18,5%.”, arată deputatul Găină, care continuă:

„Din nefericire, toți miniștrii Muncii, antecesorii dumneavoastra, nu au luat, concret, nici o măsura pentru diminuarea crizei provocate de migrația forței de munca și a ,creierelor românești”. Mai mult, predicțiile în acest sens, pentru anii următori, nu sunt prea încurajatoare.”

Din aceste considerente, deputatul îi cere ministrului Lia Olguța Vasilescu să precizeze „care sunt politicile antimigrație pe care le implementați la nivelul ministerului pe care îl conduceți.”

 




Efectele exodului, firmele de construcții din România sunt disperate: «Avem nevoie de 600.000 muncitori»

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version