Menu
in

PSD Diaspora îi dă replica lui Florin Piersic: ”Nu v-a contactat nimeni. PSD nu face plecăciuni”

În urma articolului „Florin Piersic dă de pământ cu PSD Diaspora”, am primit un drept la replică din partea deputatului Cătălin Rădulescu, președinte al organizației.

deputatul Cătălin Rădulescu (stânga), Florin Tătaru (dreapta), la una dintre întâlnirile din Spania


 

Iată comunicatul:

”PSD Italia, prin glasul preşedintelui Florin Tătaru, transmite următorul punct de vedere al preşedintelui PSD Diaspora, deputatul Cătălin Marian Rădulescu:

”Am rămas surprins de manipularea grosolană făcută de anumite ziare, cum că eu sau altcineva ar fi contactat pe domnul Florin Piersic sau alte personalităţi artistice, culturale sau actoriceşti.

Nici eu, nici alte persoane din PSD Diaspora, nu am contactat pe nimeni. Nu e momentul, mai e timp până în decembrie, şi PSD-ul (organizația PSD Diaspora) e un partid iubit de poporul român cât şi din ce în ce mai mult de românii din Diaspora, care şi-au dat seama că au greşit când au ales dreapta, care acum le impozitează veniturile obţinute prin trudă în străinătate sau le cer să plătească ca să fie trataţi în spitalele din România.

Aşadar PSD nu face nici plecăciuni, nici nu aşteaptă să fie iubit de cei care nu recunosc ceea ce a făcut PSD-ul pentru români în ultimii trei ani.

Cum nu l-am contactat pe domnul Florin Piersic, e normal să nu mă cunoască. Eu îl cunosc pe dânsul din filmele care mi-au plăcut, însă dacă ar fi participat la Revoluţia din ’89, aşa cum curajul îl caracteriza în filme, m-ar fi cunoscut pentru că, ca tânăr medic în Timişoara, fără să fi jucat prin filme, am avut nebunia şi curajul necesar să trag cu arma în Revoluţie cu preţul vieţii.

În rest respectul e reciproc.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version