Primii români au votat deja pentru viitorul președinte. Sunt cei care locuiesc în străinătate și au ales să voteze prin corespondenţă. Digi24 a vorbit cu câţiva dintre cei care au votat deja.
Primele plicuri cu votul pentru viitorul preşedinte al României au fost deja puse la poştă.
Ciprian Bejan, român stabilit în Marea Britanie: ”Am aplicat online, simplu. La început am avut ceva probleme la înregistrare, dar am revenit și am reușit. Am primit în poștă după vreo, știu eu, 10 zile, două săptămâni, cele 4 plicuri pentru noi doi, pentru mine și pentru soția mea, le-am completat și le-am pus la poștă.
Cum să nu votez? Eu sunt dintre dinozaurii ăia care am vrut să mă implic, să fie bine, să fac bani la mine în țară. E, uitați că după 40 de ani am ajuns la concluzia, și eu și soția, că ne luăm copiii și plecăm. Nu definitiv, din punctul meu de vedere.”
Pentru românii care trăiesc departe de țară, votul prin corespondență înseamnă că nu vor mai fi nevoiți să stea ore în șir la cozi imense pentru a putea vota, cum s-a întâmplat la precedentele alegeri prezidențiale sau anul acesta, la cele europarlamentare, când mulți dintre ei nici măcar nu au mai reușit să voteze.
Plicurile cu votul trebuie expediate astfel încât să ajungă la misiunea diplomatică sau la oficiul consular, după caz, până la data de 7 noiembrie 2019 pentru turul 1 și până la data de 21 noiembrie 2019 pentru turul 2.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ