Menu
in

PNL depune în Parlament proiecte pentru introducerea votului electronic şi creşterea numărului parlamentarilor în Diaspora

Senatorul PNL, Viorel Badea, aflat la al treilea mandat de parlamentar de Diaspora, a declarat, pentru Mediafax, că liberalii vor depune, începând cu sesiunea din această toamnă, două proiecte de lege. Unul prevede introducerea votului electronic, iar cel de-al doilea va viza creşterea numărului de aleşi în Diaspora de la 6 la 12.

“O se depunem acum, în toamnă, un proiect care prevede mărirea numărului de parlamentari în Diaspora de la 6 la 12, precum şi introducerea votului electronic, dar votul electronic pe telefon, cu aplicaţie de pe computer, tabletă sau telefon, nu la cabină. Pentru că se poate face vot electronic şi la cabină, cum este în America. Dar trebuie făcut într-o manieră care să nu permită nicio ingerinţă, trebuie făcut fără stocare pe server, să se contabilizeze numărul celor care votează, dar să nu vadă nimeni cine a votat”, a explicat Viorel Badea.

El crede că votul electronic nu a fost introdus până în prezent din cauza lipsei de voinţă a majorităţii parlamentare.

Este o problemă de voinţă din partea majorităţii. Înseamnă că atâta timp cât va exista o majoritate de stânga în România, va face tot posibilul ca oamenii din Diaspora să nu se poată exprima prin vot, prin diverse modalităţi, începând de la numărul limitat al secţiilor de votare până la introducerea unor documente necesare votului care sunt complicat de prezentat, birocratizate”, acuză Badea.

Întrebat de Mediafax de ce nu a fost introdus votul electronic, când a existat o majoritate parlamentară de dreapta, senatorul PNL a răspuns: ”Da, nu s-a întâmplat nimic pentru că şi atunci, mulţi dintre cei care decideau nu erau foarte convinşi de rolul pe care îl are Diaspora. Eu, personal, le spuneam de fiecare dată că 25% din populaţia ţării este în afara ţării şi nu poţi să nu ţii cont de voinţa a 25% dintre cei care votează”.

Viorel Badea apreciază că românii din strănătate pot influenţa votul doar în măsura în care Diaspora este lăsată să îşi exercite dreptul la vot.

”Influenţa directă a Diasporei la vot este numai în condiţiile în care ei să îşi poată exercita dreptul la vot, în măsura în care există secţii de votare multiple, vot prin corespondenţă etc. Dacă ei au posibilitatea să voteze, atunci influenţa este majoră. Infuenţa indirectă, înseamnă că mulţi dintre ei au discutat cu rudele de acasă şi evident au sugerat care sunt personajele politice pe care să le susţină în cursa electorală. Eu cred că influenţa a fost mult mai vastă decât cea directă”, a completat Badea.

Pe 21 februarie 2017, deputaţii au respins, decizional, un proiect de lege pentru modificarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (AEP) al deputatului PNL, Ovidiu Raeţchi. Iniţiativa legislativă prevedea prevederea triplarea numărului de parlamentari pentru Diaspora, la 6 senatori şi 12 deputaţi. În prezent, numărul aleşilor pentru Diaspora este de 2 senatori şi 4 deputaţi.

Scandalul „Ne p… pe diaspora”, o singură asociație, din Spania, cere DEMITEREA din toate funcțiile politice a Senatorului Bădălău

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version