Menu
in

PNL a aprobat proiectul legii votului prin corespondență și dublarea numărului de parlamentari aleși în diaspora

Conducerea PNL a votat, luni, 16 martie, în şedinţa Biroului Permanent Naţional, proiectul de lege privind votul prin corespondenţă, a anunţat copreşedintele liberal Alina Gorghiu.

De asemenea, în proiect s-a stabilit ca numărul de parlamentari de diaspora să fie dublat, a adăugat Gorghiu.

”Proiectul nostru este elaborat de comisia din care fac parte toţi parlamentarii de diaspora ai PNL şi parlamentarii din comisia de cod electoral. Este o reuşită a PNL, pentru că ţine cont de acea revoluţie din noiembrie 2014, de la prezidenţiale, şi este un proiect faţă de care ne-am asumat cu răspundere că îl vom duce la bun sfârşit”, a spus copreședintele PNL.

Gorghiu consideră că „cel mai important lucru este că se asigură pârghia prin care cetăţenii din diaspora au opţiunea să voteze şi prin corespondenţă”.

Votul diasporei, PNL face o propunere supraîncălzită: „Vot prin corespondență PLUS cel puțin 2000 de secții de votare în străinătate!”

Liberalii bombardează Parlamentul cu proiecte de vot pentru diaspora, pe care apoi le abandonează

Eugen Tomac îi reamintește Alinei Gorghiu că a depus în Parlament proiectul de lege privind votul prin corespondenţă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version