in

Planurile USL pentru diaspora: afară din listele permanente

Chiar dacă operaţiunea scoaterii românilor din străinătate de pe listele permanente n-a reuşit la Curtea Constituţională, USL se pregăteşte probabil de un nou referendum, posibil legat de o nouă suspendare a preşedintelui.

Pentru a nu mai avea problema cvorumului (numărul minim de electori care se prezintă la vot), USL vrea să scoată preventiv diaspora din listele permanente, după care se calculează cvorumul de 50% plus1.

USL pregăteşte o modificare legislativă, pentru scoaterea de pe liste a românilor din străinătate.

Dezvăluirea a fost făcută de Viorel Hrebenciuc, liderul deputaţilor PSD, la Gândul Live. Acesta a precizat că o variantă ca românii din diaspora să fie luaţi în calcul la cvorum ar fi ca aceştia să se înscrie voluntar pe listele electorale permanente cu trei sau şase luni înainte de alegeri. “Cei de la Ministerul de interne au respectat legislaţia în vigoare (la referendum -n.r.).

În această legislaţie, cei care sunt plecaţi în Spania, de exemplu, în număr de 903,000 în care sunt 850.000 de alegători au fost incluşi şi figurează şi în listele permanente din România. În momentul de faţă ştim cifra, dar nu-i ştim nominal pe cei din Spania ca să-i scoatem din listele permanente.

În perioada următoare, ce pot să vă spun cu cvasicertitudine, ne vom uita la legislaţia asta cu liste permanente şi vom pune la punct astfel încât cifra tuturor alegătorilor din România să fie cât mai aproape de adevăr, cât mai aproape de recensământ.

În Franţa, de exemplu, cei care se află în diaspora au obligaţia ca cu trei sau şase luni înainte de alegeri să se înscrie în listele electorale din ţările din care sunt. Dacă s-au înscris merg la vot, dacă nu, nu sunt luaţi în calcul la cifra totală.

Nu le luăm dreptul la vot. Ei pot să voteze, dar trebuie să anunţe acest lucru în prealabil, cum se întâmplă în Franţa şi Italia”, a spus Hrebenciuc, insistând că dreptul la vot al cetăţenilor români din străinătate nu este afectat în niciun fel.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italian acuzat de fraude de sute de milioane de euro, arestat în România

6 septembrie: Cătălin Josan la Festivalul de la Verona