Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a atras atenția după ce a petrecut ultimele săptămâni departe de țară, alegând să călătorească în turnee lungi în țări precum Spania, Marea Britanie, Germania și Italia. Pentru deplasarea în cele patru state s-au cheltuit din bani publici 48.618.61 lei (circa 10.200 de euro). Nu se știe însă cât au fost cheltuielile întregii delegații care a însoțit-o.
La prezentarea bilațului în fruntea ministerului, după ce moțiunea de cenzură a trecut, Natalia Intotero a arătat că în perioada septembrie-octombrie 2019, a condus o delegație mixtă formată din reprezentanți MRP, MAE și AEP care a realizat, cu sprijinul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale României, sesiuni de informare privind votul în străinătate în țări cu importante comunități de români, cu participarea mediului asociativ și a cultelor românești din străinătate.
B1.ro a solicitat Ministerului pentru românii de pretutindeni costul acestei deplasări a ministrului Natalia Intotero, iar conform răspunsului primit, totalul cheltuit din bugetul instituției pentru deplasarea în cele patru state este de 48.618.61 lei (circa 10.200 de euro).
„Costurile deplasărilor doamnei ministru în țările menționate au fost, în total, de 48.618,61 lei. Costurile deplasărilor externe ale ministrului sunt suportate, potrivit prevederilor legale, din bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni”, se arată în răspunsul primit.
Instituția a mai arătat că deplasările externe au urmărit anumite obiective concrete, iar în urma întâlnirilor cu comunitățile de români au fost identificate problemele cu care se confruntă aceștia.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ