Menu
in

Pensiile românilor din străinătate: „În prezent lucrez în Italia, dar am plătit contribuții și în România”

Pensia românilor din străinătate – Foarte mulți români care au plecat în străinătate se apropie de vârsta pensionării. Cei mai mulți dintre ei au avut un stagiu de cotizare la contribuții sociale și în România, după care au plecat să muncească în străinătate. Ce pensie vor obține și de unde? Răspunsul nu e simplu, depinde de foarte mulți factori. Este mai degrabă vorba de răspunsuri. Dar importante sunt și întrebările. Iată câteva întrebări și răspunsuri.

Cum poți adăuga anii munciți în străinătate, ca vechime la pensia din România. Iată ce acte ai nevoie pentru pensie

Pensia românilor din străinătate – ce se întâmplă cu contribuțiile mele

În prezent lucrez în Italia. Am contribuit la fondul de securitate socială în România, înainte ca această ţară să adere la UE. Aceste contribuţii vor fi luate în considerare în momentul în care mi se vor stabili drepturile de pensie?

DA — Regulile europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială vă garantează că nu veţi pierde contribuţiile plătite în diverse ţări, înainte de aderarea acestora la UE.

Dosarele de pensie internaționale: ”Românii așteaptă și peste un an pentru a primi drepturile financiare cuvenite”. Interpelare parlamentară

Am lucrat în mai multe ţări din UE şi în curând mă voi pensiona. Unde trebuie să depun cererea de pensionare pentru limită de vârstă?

Dacă aţi lucrat în mai multe ţări din UE, aţi acumulat probabil drepturi de pensie în fiecare dintre ele.

În mod normal, cererea de pensionare se depune în ţara în care locuiţi sau în ţara în care aţi lucrat ultima dată. Ţara respectivă va răspunde de tratarea cererii şi va aduna toate dosarele atestând contribuţiile pe care le-aţi plătit în toate ţările în care aţi lucrat.

Dacă nu aţi lucrat niciodată în ţara în care locuiţi, trebuie să depuneţi cererea la casa de pensii din ultima ţară în care aţi lucrat. Aceasta se va ocupa integral de dosarul dumneavoastră de pensionare.

Românii din străinătate, loviţi de birocraţia din ţară. Dosarele de pensie, întârzieri URIAŞE

Am lucrat în mai multe țări

Ce trebuie să fac dacă am lucrat în mai multe ţări, iar vârsta de pensionare diferă de la una la alta?

Este posibil ca într-o ţară să aveţi dreptul de a ieşi la pensie la 60 de ani, iar în alta la 67. În acest caz, este important să obţineţi din timp, din toate ţările în care aţi lucrat, informaţii privind schimbările care vor interveni în situaţia dumneavoastră, dacă modificaţi data de la care doriţi să primiţi pensia.

Suma pe care o veţi primi ar putea fi afectată, dacă luaţi o pensie înaintea celorlalte. Autoritatea competentă din ţara în care locuiţi şi/sau autorităţile din ţara în care aţi lucrat vă pot oferi consultanţă de specialitate.

Dosarele de pensie ale românilor din Italia, soluționate aproape în totalitate: ”45 cu termen întârziat, din mii”

Pensia de urmaș

Pot să-mi păstrez pensia de urmaş, dacă mă stabilesc în altă ţară?

DA — În general, regulile referitoare la pensiile de urmaş (pentru soţi/soţii sau orfani) sunt cele care se aplică şi în cazul pensiilor pentru limită de vârstă sau de invaliditate. Pensiile de urmaş se păstrează, indiferent în ce ţară din UE locuieşte urmaşul.

Recuperare contribuții

Pot recupera contribuţiile pe care le-am plătit la fondul de pensii din Suedia, dacă mă stabilesc în Austria?

NU — Dar contribuţiile respective nu se vor pierde. La împlinirea vârstei legale de pensionare, veţi primi câte o pensie separată de la fiecare ţară din UE în care aţi lucrat sau aţi contribuit la fondul de pensii timp de cel puţin un an.

În curând mă voi pensiona şi mă voi stabili în Franţa, dar am lucrat în mai multe ţări din UE (inclusiv în Franţa). Pensia din Franţa se va stabili luând în calcul contribuţiile pe care le-am plătit în toate ţările în care am lucrat?

NU — Veţi primi o pensie unică din partea Franţei, corespunzătoare tuturor anilor lucraţi în UE. Veţi primi câte o pensie separată din fiecare ţară în care aţi lucrat cel puţin un an.

Aceasta se va calcula în funcţie de contribuţia înregistrată în fiecare ţară – suma pe care o veţi primi va corespunde perioadei în care aţi beneficiat de asigurare socială în ţara respectivă.

Am lucrat în Irlanda, dar nu suficient de mult pentru a solicita o pensie. Îmi voi pierde contribuţiile plătite în această ţară?

NU — Toate perioadele petrecute în alte ţări se vor lua în considerare. Acestea vor fi cumulate, iar pensia la care aveţi dreptul în Irlanda va fi stabilită în urma unui calcul pro-rata.

Aceleaşi reguli se vor aplica în fiecare ţară vizată. Dacă perioada de cotizare în Irlanda este mai mică de un an, s-ar putea aplica o regulă specială, deoarece unele state membre nu prevăd pensii pentru perioade scurte. Totuşi, lunile în care aţi plătit contribuţii sau aţi locuit în Irlanda nu sunt pierdute – ele vor fi luate în calcul în ţările în care aţi lucrat mai mult timp.

sursa: europa.eu, gazetaromaneasca.com

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version