Menu
in

Nu se mai confiscă banii celor care nu declară la frontieră sumele de peste 10.000! Se vor aplica amenzi

Persoanele care trec prin punctele de frontieră ale României cu sume în numerar egale sau mai mari de 10.000 de euro nu vor mai risca să le fie confiscaţi banii, ci vor risca amenzi cuprinse între 3.000 şi 50.000 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern iniţiat de Ministerul Finanţelor.

Proiectul de act normativ, ce a fost pus marţi în dezbatere publică, va pune în acord legislaţia autohtonă cu un regulament european privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniunea Europeană, respectiv Regulamentului (UE) 2018/1672. Proiectul de HG va armoniza cadrul legislativ şi cu decizia dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la începutul anului trecut în care s-a stabilit că persoanelor care intră sau ies din România şi nu declară sumele depăşesc 10.000 de euro nu le pot fi confiscaţi aceşti bani, scrie avocatnet.ro.

Cei care nu declară sumele egale sau mai mari de 10.000 de euro la trecerea printr-un punct vamal vor putea fi amendaţi cu sume cuprinse între 3.000 şi 50.000 lei (aproximativ 10.000 euro), aceasta fiind amenda maximă care poate fi stabilită printr-o hotărâre de Guvern, conform OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Deoarece în proiect se stabileşte o diferenţă importantă între minimul şi maximul amenzii contravenţionale, autoritatea vamală va avea posibilitatea de a individualiza sancţiunea aplicată, putând oferi o amendă spre minim sau maxim în funcţie de pericolul social al faptei.

Pentru aplicarea regulamentului european în ţara noastră va fi necesară şi modificarea documentelor privind declararea sumelor în numerar deţinute, precum şi modelul şi procedura de utilizare a deciziei autorităţii vamale. Acest lucru se va realiza printr-un ordin ulterior al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală. Proiectul prevede ca data de intrare în vigoare a amenzilor menţionate mai sus ziua de 3 iunie 2021.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 1]
Exit mobile version