Deputatul de diaspora Doru Coliu garantează că anul acesta și la datele propuse de lege va avea loc Congresul Românilor de pretutindeni. Afirmația deputatului vine după ce un alt politician, deputatul USR Matei Dobrovie, membru în Comisia Românilor de pretutindeni, anunța pe pagina de Facebook: ”Congresul Românilor de Pretutindeni riscă să nu fie organizat deloc anul acesta…”
Principala problemă, din câte se pare este faptul că o mică parte din vechii membri vor să intre din nou în Congres pe baza unor semnături adunate din comunitățile de unde provin. ”Toată lumea s-a săturat complet de așa-zișii reprezentanți ai românilor care nu fac nimic și mănâncă banii publici. Vrem să le vedem activitatea.”, ne-a declarat Coliu.
I-am adresat acestuia câteva întrebări care să clarifice aceste chestiuni.
Domnule deputat, sunt voci care afirmă că viitorul Congres al românilor de pretutindeni va fi amânat sau chiar anulat anul acesta. Ce ne puteți spune în acest sens?
Congresul românilor de pretutindeni nu va fi nici amânat, nici anulat. Cei care vorbesc o fac fie în necunoștință de cauză, fie vorbesc în baza unui regulament al consiliului care nu mai este valabil. Vom lua toate măsurile necesare pentru a organiza acest Congres și dacă este necesar schimbarea unor termene, totul desfășurându-se în cadrul Comisiei Românilor de Pretutindeni. Vom lua aceste hotărâri în luna septembrie, atunci când se va reuni Parlamentul.
Ce schimbări radicale ați adăugat în noua metodologie?
Comisia Românilor de Pretutindeni a lucrat la noua metodologie pe baza proiectelor și propunerilor trimise de membrii Consiliului românilor de pretutindeni. De fiecare dată au fost prezenți membri ai Consiliului, iar alții au intrat pe Skype și fiecare si-a spus părerea și s-a votat pe fiecare articol în parte. La toate ședințele a participat și domnul Secretar de stat Ovidiu Iane din MRP ( cel care a organizat fostul Congres) și a participat la toate modificările.
Schimbarea majoră a fost anularea listelor de semnături deoarece a fost criticată de toată lumea și de toată presa, pe bună dreptate. Aceste liste de semnături nu se pot verifica deoarece s-ar încălca legile din unele țări. În plus pentru a elimina suspiciunile de fraudă conform cărora unii membri ai Congresului au avut baze de date false. De aceea am făcut o grilă de punctaj iar fiecare candidat, pe baza activității în comunitatea pe care o reprezintă în Diaspora, activitate ce poate fi dovedită prin orice mijloc, va primi un punctaj.
Va fi o comisie de validare a dosarelor, depuse pentru candidații la Congres, compusă din câte un membru din fiecare partid parlamentar. S-a luat această decizie pentru a păstra un echilibru, pentru a elimina suspiciunile că un partid își bagă în Congres apropiații și pentru faptul că totul se află sub egida Camerei Deputaților, care are rolul de a supraveghea buna și corecta desfășurare a Congresului.
Am mai propus ca din banii alocați organizării acestui Congres (300.000 de euro, sumă propusă de foștii organizatori ai Congresului) să se asigure transportul și cazarea membrilor Congresului deoarece ei fac o muncă de voluntariat.
Cum au reacționat membrii Consiliului (ilegal, n.r.) la discuțiile pe care le-ați avut în comisie?
Majoritatea membrilor ai Consiliului au fost încântați de această metodologie. Au fost și câțiva nemulțumiți, deoarece nu își pot dovedi activitatea în comunitate românească. Printre aceștia se numără Marius Maroșan și Niculina Saroz la care am constatat că spun minciuni și induc în eroare pe ceilalți membri ai Consiliului. Nu spun nimic altceva decât că toată lumea s-a săturat complet de așa-zișii reprezentanți ai românilor care nu fac nimic și mănâncă banii publici. Vrem să le vedem activitatea. Maroșan a fost nemulțumit de noua grilă de punctaj spunând că nu își poate demonstra activitatea în comunitate românească deoarece el a strâns bani pentru decedați…. mai patetic nici că se poate.
Ați fost învinuit că susțineți intrarea membrilor de partid în Consiliu. Despre ce este vorba?
Am susținut că poate intra în Congres orice asociație care are o activitate benefică pentru comunitatea de români din Diaspora. Îmi este indiferent cu ce partid simpatizează, atâta timp cât ei își fac treaba în beneficiul românilor din străinătate Dar am subliniat faptul că nu pot fi membri ai Consiliului cei care au funcții de conducere într-un partid.
Ciudat este însă că în actualul Consiliu sunt foști membri sau lideri ai filialelor de partid românești, găsim inclusiv foști președinți de filiale sau candidați la alegerile parlamentare. Inclusiv pe acest Maroșan îl găsim prezent la ședințe ale PNL Diaspora. Apoi, în discuțiile avute cu membrii și-a arătat ”legăturile” pe care le are cu primari din România, care l-ar ”ajuta” în diverse acțiuni. S-a scris în mai toată presa importantă din diaspora.
Deputatul Dobrovie a afirmat că metodologia propusă are mari lacune. În primul rând eliminarea semnăturilor pentru candidații la locurile în Congres. Cum îi răspundeți?
Domnul deputat USR Dobrovie a participat la toate ședințele și a votat, mai puțin la ultima, când a ales să plece la un eveniment organizat în Italia de anumite biserici ortodoxe sub patronaj rusesc.
Așa cum ne-au obișnuit, unii membri de la USR fac doar spectacol și acțiuni populiste. Deputatul de Diaspora, Popescu, tot de la USR, e și prieten cu unii ”congresmani”, ciudat dar exact cei care vor să rămână semnăturile de susținere.
Aș vrea să mai completez că toate discuțiile din cadrul Comisiei Românilor de Pretutindeni sunt înregistrate și de aceea pot dovedi toate afirmațiile mele.
Andi Rădiu
a.radiu@ziarulromanesc.net