Menu
in

Munca în străinătate, motiv de divorţ: «Ochii care nu se văd, se uită»

Datele Institutului Naţional de Statistică scot la iveală faptul că şi divorţurile, ca şi nunţile, au sezonul lor. Cele mai multe se înregistrează toamna, chiar în acestă lună. Psihologii pun acest lucru pe seama faptului că, în general, după vacanţă, când cuplurile încearcă să-şi mai acorde o şansă, se conving de profunda incompatibilitate.

Plecarea la muncă în statele dezvoltate poate aduce bunăstare şi o oarecare ascensiune economică, dar poate provoca în acelaşi timp divorţuri şi distrugerea multor familii. „Ochii care nu se văd, se uită“, iar distanţa poate fi un motiv de divorţ.

O căsătorie din patru s-a sfârşit prin divorţ, anul trecut. Din totalul divorţurilor (31.527) pronunţate, majoritatea s-au încheiat cu „acordul părţilor“ (20.849) datorită posibilităţii pe care o oferă Legea nr.202/2010 de a divorţa pe cale administrativă, fiind posibilă constatarea desfacerii căsătoriei şi de către ofiţerul de stare civilă sau de notarul public. Totuşi, cel mai întâlnit motiv care duce la separarea partenerilor este infidelitatea. Independenţa financiară le face pe femei să intenteze primele divorţul.

Analizele şi studiile sociologice efectuate în ultimii ani au atras atenţia în mod repetat asupra creşterii numărului de divorţuri în familiile românilor. Pe regiuni de dezvoltare, cele mai multe divorţuri s-au înregistrat în Municipiul Bucuresti (3.421 divorţuri) şi în judeţul Constanţa (1.331 divorturi). La polul opus se află Tulcea, unde anul trecut s-au înregistrat 188 de divorţuri.

Potrivit datelor statistice ale INS, cei mai mulţi bărbaţi şi cele mai multe femei care au divorţat anul trecut s-au regăsit în grupa de vârstă 35-39 ani (6.850 bărbaţi şi 62.67 femei).

Online e mai simplu

„În zilele noastre, cuplurile încearcă varianta «la distanţă». Cu certitudine acele familii nu sunt funcţionale. Pot fi bune parteneriate pentru a dobândi bunuri, însă nu parteneri de cuplu. Cuplu înseamnă să fii prezent în viaţa celuilalt, să îi fii suport afectiv, moral, să faceţi lucruri împreună, să existe viaţă sexuală constantă. Nu se poate ca doi oameni, fiind departe, să nu se distanţeze şi afectiv. Încet, încet se va ridica un zid pe care nu-l vor mai putea dărâma niciodată. Cazuistica a dovedit că se produce o înstrăinare care de foarte multe ori se finalizează cu divorţul“, a declarat psihologul Keren Rosner pentru Adevărul.

Zeci de români plecați în străinătate nici nu s-au făcut câteva drumuri în ţară pentru a divorţa , ci au divorţat online. „Din străinătate nu poți să îți iei concediu când dorești, nu poți să te deplasezi și costurile să vii, să pleci…pentru că nu se termină. Vii o dată și ai încheiat”, explică procedura pe care a aplicat-o o româncă din străinătate.

„Pentru românii plecați în străinătate e o variantă foarte bună, la îndemână, mult mai puțin costisitoare și, evident, mult mai rapidă”, susţine şi Aurelian Cătălin Negreanu, mediator. Tariful în cazul unui divorț online se stabilește în funcție de complexitatea cazului. În medie, un astfel de divorț costă 400 de euro și durează aproximativ 6 săptămâni.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ


Citește și:

Cazul unui îngrijitor român din Italia: ”Am cerut concediu, m-a dat afară”. Ce spune legea?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version