În ceea ce priveşte exodul românilor la muncă în străinătate, candidatul la președinție Mircea Diaconu spune că acesta este un drept al lor. Diaconu susţine că nu se poate face o judecată globală, deoarece fiecare om are povestea lui şi motivaţia care l-a determinat să facă acest pas.
„Dacă acest lucru nu se va înţelege, aşa va fi mereu, până când naţiunea română este în plină disoluţie. Ne dizolvăm ca naţie. Şi nu doar prin plecări sau natalitate. Ne dizolvăm ca repere, ca identitate, ca valori care ne unesc, dar care se şterg încet-încet, se aplatizează şi devenim nişte oameni care nu ştiu cine sunt.
Mi-e frică de acest lucru. Şi nu am văzut pe nimeni, dintre cei care contează, să fie îngrijorat de acest lucru. Eu în locul lor nu aş dormi noaptea de disperare, de spaimă, până nu găsim soluţia pentru a opri căderea. Ieşirea mea în spaţiul public pe această temă este singura formă de protest în acest subiect. Şi aş vrea să fac ceva.
Voi încerca pe toate căile, chiar dacă nu izbutesc acum, voi continua să pledez în spaţiul public, cât o să am putere, pe acest gen de teme fundamentale din punctul meu de vedere”, a declarat Mircea Diaconu, citat de Romania TV.
Candidatul la președinție trece prin momente grele. Considerat un candidat situat între primii patru, cu șanse de a ajunge în turul doi, a piedut jumătate din susținere, după ce ALDE, partidul condus de Tăriceanu, a trecut în barca PNL, care îl susține pe Klaus Iohannis.
Mircea Diaconu a rămas doar cu sprijinul minusculului partid al lui Victor Ponta, Pro România și în sondaje procentele sale s-au prăbușit.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ