„Violenţă nu înseamnă neapărat cureaua sau băţul. Cred că violenţă împotriva minţii unui copil înseamnă tot ce împiedică această minte să se dezvolte. Cred că părinţii care-şi lasă copiii în ţară şi pleacă în străinătate, în Spania sau Italia, ca să lucreze sunt mult mai violenţi faţă de copii, care rămân singuri şi fără nicio îndrumare, – rămân de capul lor, cum se spune -, decât dacă folosesc în fiecare zi mijloace de coerciţie fizice şi contondente”, spune scriitorul Mircea Cărtărescu într-un interviu acordat publicaţiei Gândul.
Cunosc familii de acest fel, consecinţele pentru copil sunt absolut îngrozitoare. Aproape toţi copiii lăsaţi în acest fel abandonează şcoala şi în cele din urmă au în viitor eratic, un viitor pe care nimeni nu li-l mai garantează. Iată o formă de violenţă fără măcar să-ţi atingi măcat copilul, o formă de violenţă nici măcar verbală.”
Scriitorul Mircea Cărtărescu s-a implicat direct în lansarea platformei de parenting pozitiv „Părinţi buni”, de către organizaţia Salvaţi Copiii România.