Menu
in

Ministrul Diasporei: Metodologia pentru desemnarea delegaților la Congres să fie supusă dezbaterii publice

La invitaţia celor două comisii reunite din Camera Deputaţilor şi Senat cu atribuţii în domeniul românilor de pretutindeni, ministrul delegat Angel Tîlvăr a participat astăzi, 9 iunie 2015, la o dezbatere pe tema Metodologiei privind organizarea procesului de desemnare a delegaţilor pentru primul Congres al românilor de pretutindeni.

Dezbaterea a venit ca urmare a sesizării celor două comisii de către DPRRP cu privire la necesitatea implicării acestora în procesul de elaborare a Metodologiei.

Ministrul delegat Angel Tîlvăr a menţionat interesul deosebit de care se bucură procesul de organizare a Congresului în rândul românilor din afara ţării şi a accentuat faptul că metodologia trebuie să fie un document care să respecte realitățile existente în comunități și să evite crearea unor situații care pot fi puse sub semnul echivocului.

În cadrul discuţiilor, s-a insistat pe necesitatea elaborării unui mecanism prin care procesul de stabilire a participanţilor la eveniment să fie unul transparent şi lipsit de orice influenţă din partea factorilor politici. Totodată, a fost subliniat faptul că propunerea de Metodologie va fi supusă dezbaterii publice, iar punctele de vedere venite din rândul comunităţile româneşti din afara graniţelor vor fi cele care vor stabili textul final al acestui document.

Ministrul Angel Tîlvar alături de Alina Hagima, director general DPPRP, la dezbaterile cu cele două comisii reunite

EXCLUSIV / Parlamentul pregăteşte o bombă pentru diaspora: ALEGERI PENTRU CONGRES


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version