Migrația nu este o amenințare pentru țările care primesc cetățeni din alte țări, ci, dimpotrivă, este un avantaj pentru amândouă părțile, a fost una dintre concluziile principale ale Forumului Crans Montana „Diaspora și Dezvoltarea”, conferință la nivel înalt organizată joi la Bruxelles sub patronajul ministrului delegat pentru românii de Pretutindeni, Cristian David, și a Ministerului Afacerilor Externe.
Astfel, în pofida unor campanii de presă negative, în realitate migrația a adus un plus de 1% la Produsul Intern Brut al celor 15 vechi state membre ale Uniunii Europene, au conchis participanții. De asemenea, migranții sunt de fapt contributori neți la fondurile sociale, nu consumatori.
Mesajul pe care ministrul Cristian David a dorit să-l aducă a vizat conștientizarea atât a mediului politic cât și a celui economic, dar și a societății civile asupra contribuției pozitive pe care o au comunitățile de migranți în societățile noi în care vin să trăiască și să muncească.
„Eu nu am decât o așteptare pozitivă — ca această conștientizare să transfere o imagine pozitivă și asupra comunităților românești din Italia sau Spania, depășind retorica politică și aducând în discuție cifre, date și situații concrete care să pună într-o lumină favorabilă prezența comunităților românești din afara granițelor țării„, a subliniat Cristian David.
Întrebat în legătură cu instabilitatea politică de la București, ministrul a apreciat că este nevoie de continuitate în proiectele pentru diaspora.
„Este absolută nevoie de continuitate, pentru că avem o datorie și o obligație față de comunitățile românești din afara granițelor de a le asigura o imagine favorabilă și o protecție, de ce nu, a imaginii de grup, a imaginii colective. Este și obligația noastră ca prin toate mijloacele să conștientizăm factorii decizionali, fie că sunt la nivel politic, central sau factori din administrația locală, să vadă rolul și contribuția pozitivă ale comunităților românești în societățile în care românii au ales să muncească și să trăiască”, a argumentat David.