Veaceslav Șaramet, 29 ani, medic dentist născut în Republica Moldova a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu. Decizia a fost publicată marți, în Monitorul Oficial. El se alătură echipei formată din Andreea Păstîrnac, ministru și Ovidiu Iane, secretar de stat.
În 2014, a candidat la alegerile europalamentare, iar în decembrie 2016 a fost primul pe lista de candidați ai PSD în diaspora. Nu a devenit nici europarlamentar, nici parlamentar. La fel ca celălalt secretar de stat, Ovidiu Iane, ambii au pierdut șansa de a deveni deputați în actuala legislatură.
Șaramet locuiește de 11 ani în București. În 2006 a fost admis, cu bursă, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” , pe care a absolvit-o în 2012, specializarea medicină dentară. A făcut rezidențiatul în Protetică Dentară la Craiova în perioada 2013-2016. A înființat Asociația Studenților și Elevilor Basarabeni (ASEB) din București, pe care a coordonat-o timp de 6 ani. A paricipat și a organizat numeroase proiecte Erasmus și Youth in Action în țări precum Italia, Spania, Germania, Portugalia , Croația, Cehia, Macedonia, Turcia, Grecia.
Citește și: