Menu
in

Mihaela Pădure, avocat la Londra

Mihaela Pădure, înscrisă din 2009 în baroul londonez, lucrează în prezent cu firma de avocatură Ennon & Co Solicitors. In plus, prin intermediul firmei de consultanţă Find My Lawyer Ltd, oferă servicii de consultanţă, traducere şi contabilitate conaţionalilor stabiliţi în Anglia.

De-a lungul experienţei sale profesionale în UK, avocatul Mihaela Pădure a asistat şi a reprezentat foarte mulţi clienţi români ori de diferite naţionalităţi în faţa instituţiilor britanice abilitate: poliţie (arestări, interviuri, audieri, recuperarea obiectelor reţinute de poliţie), la Magistrates Court, County Court (audieri, procese, aplicaţii în vederea eliberării condiţionate, divorţuri etc.), la UK Border Agency – Home Office, sau la Ambasada României la Londra (servicii consulare).

Am întrebat-o pe Mihaela Pădure care sunt calităţile pe care trebuie să le aibă un avocat: «Competenţa, profesionalismul, responsabilitatea, corectitudinea, discreţia. Dincolo de aceste atribute, indispensabile dealtfel profesiei pe care o exercit, sunt o persoană care are capacitatea de a consilia juridic potenţiali clienţi din categorii sociale variate. Avocatul este consilierul, apărătorul şi prietenul tau în domeniul juridic. Într-o exprimare simplă, ai un ajutor în plus şi un necaz mai puţin», declară avocatul.

Drepturi şi restricţii

Avocatul Mihaela Pădure recunoaşte că procesul de integrare si adaptare într-o ţară străină nu este nici pe departe unul uşor. „Am remarcat că, nu de puţine ori, românii, ca şi alţi străini, acţionează în necunoştinţă de cauză sau urmând sfaturile unor persoane neavizate, ceea ce poate duce la grave consecinţe din punct de vedere juridic şi care se resfrâng în mod direct asupra vieţii lor. De asemenea, există situaţii în care românii nu îşi exercită anumite drepturi conferite de legislaţia britanică în vigoare pentru că acestea nu le sunt cunoscute; este şi mai dificil atunci când trebuie să comunici cu instituţii sau persoane oficiale în altă limbă decât cea maternă”.

Marea Britanie este un stat de drept cu un sistem juridic care se ajustează permanent, deoarece sentinţele precedente de la Curţile Superioare au caracter obligatoriu în aplicarea legii, spre deosebire de România unde elemental primordial al legii îl reprezinta Codul (fie el Civil, Penal, Fiscal, etc.), iar practica judiciară are caracter auxiliar.

În actualul climat politico-economic, este puţin probabil ca noul an 2012 să ne aducă libertatea pe piaţa muncii; guvernul britanic are posibilitatea, conferită de legislaţia europeană în vigoare şi conform Protocolului, să menţină aceste restricţii pe o durată de până la şapte ani de la aderarea României la UE. Cu alte cuvinte, nu ar fi deloc surprinzător dacă românilor li s-ar oferi dreptul de a munci liber în Marea Britanie abia în anul 2014», mai spune avocatul.

Prin intermediul unei rubrici inaugurate pe Ziarul Românesc din UK, Românii din Marea Britanie care au nevoie de un sfat competent, pot trimite întrebările lor pentru Mihaela Pădure la adresa ziarul@myownmedia.co.uk sau la mihaela@findmylawyer.co.uk

O.G.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version