Ministrul de Interne a explicat ce condiții se pun românilor din diaspora care vor să vină acasă de Paşte.
Cei care nu vor putea prezenta, la intrarea în România, un test PCR cu rezultat negativ vor intra în carantină timp de 14 zile, în timp ce persoanele care au testul făcut cu cel mult 72 de ore înainte își vor petrece perioada de izolare la domiciliu sau la o altă adresă declarată autorităților.
Nu același lucru se va întâmpla în cazul celor care au făcut ambele doze de vaccin, iar din momentul rapelului au trecut cel puțin zece zile.
„Dacă nu ai un test PCR negativ, trebuie să știi că intri în carantină 14 zile. Dacă ai un test negativ în ultimele 72 de ore, vei intra în carantină la domiciliu sau la adresa pe care tu o indici.
În condițiile în care ai făcut vaccinul și a doua doză și din momentul rapelului au trecut minim 10 zile poți să vii în România, nu vei avea nicio restricție. Vei avea de respectat măsurile pe care le respectă toți românii.”, a spus ministrul de Interne, invitat la o emisiune TV.