in

«Merg la culcare într-o ţară care nu e a mea, într-o casă care nu e a mea, departe de mama mea»

Cristian Tudor Popescu a devenit purtător de cuvânt al votanților din diaspora. La o emisiune Digi24 nu a mai formulat comentarii, citind în schimb o scrisoare a unui român din străinătate, în legătură cu votul în turul II la alegerile prezidențiale.

„O să vă citesc ceva, nu mai spun nimic. Am primit, pe contul meu de Facebook, o scrisoare de la un om din diaspora. Pe care aş vrea să v-o citesc:

«Merg la culcare într-o ţară care nu e a mea, într-o casă care nu e a mea, departe de mama mea şi de voi. Am votat ieri pentru noi toţi, dar voi nu aţi vrut. Noi am vrut. Acum, noi rămânem aici şi voi acolo.

Cine-i fericit? Un popor care îşi merită soarta. Tineri care nu ies la vot, bătrâni care vă hotărăsc viitorul. Nu aţi înţeles nimic. Turul II nu era pentru votul preşedintelui. Aveam preşedinte.

Votul era pentru altceva. Noapte bună, România! Îmi pare rău că nu te-am putut ajuta. Am încercat, am luptat, dar încă nu te-ai trezit, iar eu am obosit să te mai trezesc. Te sărut, din diaspora.»

Altceva eu nu am de spus celor care urmează să voteze în turul II”, a spus Cristian Tudor Popescu într-o emisiune la Digi24.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cum face PSD campanie. Dezvăluirile lui Klaus Iohannis

Georgiana, prima româncă intrată în Arma Carabinierilor: «Cel mai frumos lucru din lume e să-i ajut pe ceilalți»