Menajeră la Londra: 2.400 de euro pe lună

Şi în Anglia, la fel ca în Italia, româncele îşi găsesc de muncă în principal la curăţenie. Acolo însă salariile sunt cu totul altele. O menajeră româncă poate câştiga la Londra chiar şi 2.000 de lire sterline pe lună, adică circa 2.400 de euro. O mare diferenţă faţă de câştigurile româncelor din Italia. Iată poveştile mai multor românce care fac curăţenie în casele din Marea Britanie.

Mariana, Ioana şi Aurelia sunt trei dintre miile de românce care lucrează în Anglia în meseria de menajeră. Cele trei s-au declarat mulţumite de ceea ce fac şi mai ales de banii pe care îi câştigă în comparaţie cu ce primeau în România pentru activităţi similare. Spun că nu se ruşinează de ceea ce fac, ba chiar sunt mândre, mai ales că niciodată nimeni nu s-a plâns de calitatea muncii lor.

Femeile câştigă între 7-10 lire pe oră şi muncesc inclusiv sâmbăta. La opt ore pe zi şi o medie de 26 de zile de muncă pe lună, se ajunge la o cifră de circa 2.000 de lire sterline. „Nu ştiu dacă un român va ajunge să câştige în următorii zece ani banii ăştia muncind în ţară”, spune Mariana B.

Femeia are 40 de ani şi a venit în urmă cu 10 ani în Marea Britanie împreună cu soţul ei. „Am plecat acum 10-11 ani din ţară. În Focşani, acolo de unde vin eu, din Vrancea, lucram la o fabrică de confecţii a lui Vasile Roşca. Munceam 10-12 ore uneori şi sâmbata pentru un salariu de 500 de lei plus bonuri de masă în valoare de 100 de lei pe lună.

Am doi băieţi care au nevoie de multe. Nu ne puteam descurca. Tot timpul apelam la ajutorul alor mei de la ţară, ba pentru un ou, ba pentru o legumă. Nu se mai putea. Am împrumutat 10.000 de euro şi am venit în Anglia. Ne-am pus pe picioare în 6 luni şi am returnat banii”, povesteşte Mariana.

„Nu sunt slugă”

Mariana ne spune că nu se simte umilită de munca pe care o prestează. Dimpotrivă, este respectată şi destul de bine plătită. Când a ajuns la Londra, primul job a fost de cameristă la un hotel, apoi uşor, uşor şi-a făcut un nume şi o clientelă pe care şi-a menţinut-o de ani la rând. „Nu am avut niciodată nicio plângere. Pun condiţii de la început. Nu fac babysitting şi nu spăl geamuri. Muncesc 6 zile din 7. Am clienţi familii de medici şi judecători. Am grijă de o familie de pensionari timp de două zile pe săptămână, la care gătesc, fac curăţenie, calc…

Am atâta experienţă încât aş fi putut să-mi deschid o firmă proprie de curăţenie, dar nu vreau să stau şi să primesc bani pe munca altuia. Îmi place ceea ce fac şi mă simt bine. Nu mă simt umilită, clientela mă respectă şi mă apreciază pentru ce fac. Îmi dau bonusuri, îmi plătesc în plus când pleacă în vacanţe pentru a mă fideliza şi primesc câte 100 de lire de la fiecare drept primă de Crăciun. Nu mă simt umilită! Mai degrabă mă simţeam umilită când lucram în aburii ăia de la confecţiile lui Roşca”, spune Mariana. Tot ea ne-a precizat că a avut şi clienţi pe care i-a refuzat pentru că erau extrem de solicitanţi.

„Munca de menajeră nu este cea de slugă. Trebuie să impui nişte reguli de la început, iar compromisurile au şi ele o limită. Am avut o familie la care frecatul oalelor şi cratiţelor îmi ocupa trei ore din cele patru alocate curăţeniei pe săptămână. I-am refuzat. Aşa cum am făcut-o cu cei care aveau tendinţa să mă suspecteze de furt numai pentru că eram româncă”.

Românii pretenţioşi

Ioana şi Aurelia sunt două surori care au ajuns în Anglia mânate de lipsurile de acasă. Aurelia a venit în 2007 şi şi-a căutat de lucru prin anunţurile din ziare. „A fost destul de greu. Unii când te angajează cred câ trebuie să profite şi să te umilească. Te pun uneori să faci lucruri pe care în mod curent nu le face o menajeră. Când baţi palma cu ei, spun menaj uşor. Apoi se trezesc că vor să le faci şi de mâncare sau să le speli geamurile ori să faci curat după echipele de constructori sau zugravi. Asta ca să nu mai apeleze la agenţii de specialitate şi să mai facă economie la bani”, spune Aurelia.

„Am mai fost şi în case de români să ajut la curăţenie. Sunt poate cei mai pretenţioşi clienţi. Doamnele stau cu ochii pe tine ca pe butelie dacă sunt acasă sau te agasează cu mesaje şi bileţele în care îţi caută uneori nod în papură. Şi nici plata nu este întotdeauna cine ştie ce. Plătesc prost uneori fiindcă şi ei la rîndul lor muncesc pe bani puţini, deşi au pretenţii maxime.

Dacă de la conaţionali primesc în jur de 4-5 lire pe oră, că de!, îţi e ruşine să îi ceri mai mult că e de-al tău, la britanici tariful merge de la 6 pînă la 10 lire pe oră, în funcţie de punga fiecăruia. Am clienţi pe care nu îi văd cu lunile. Am cheia de la casă, parola de la alarmă, încui, descui am toată casa pe mână nimeni nu are nimic de reclamat, banii îi primesc în cont… Am avut şi situaţii în care am muncit o săptămână numai la o cameră, unde praful era de trei degete, iar lucrurile împrăştiate peste tot de nu ştiai unde să le iei şi unde să le mai pui”, ne-a povestit Aurelia.

Timp rezonabil

Sora ei, Ioana, la fel de experimentată în curăţenie, ne spune că pe parcusul acestor ani au fost şi situaţii mai puţin plăcute, când a spart o vază sau un pahar în timpul lucrului. „Se mai întâmplă, nu des, dar au mai fost situaţii. De regulă se trec la pierderi. Uneori le-am spus proprietarilor sa-mi scadă din salariu, dar nu au vrut. Majoritatea oamenilor înţeleg aceste aspect, dar au fost şi unii care ca să nu mă plătească au inventat tot felul de pierderi. Dar la aceştia nu m-am mai dus.”

Ca un lucru să fie bine făcut, spune Ioana, îţi trebuie însă timp, nu poţi face curăţenie, călcat şi mâncare în două ore. „Pentru a face treaba bine, nu superficial, ai nevoie de timp. Pentru un dormitor este nevoie cam de o jumătate de oră, pentru băi la fel, o oră şi jumătate pentru camera de zi. O cămaşă se calcă în 20 minute, dacă fierul este bun. Trebuie să fim rezonabili şi să ştim ce vrem şi ce se poate face în timpul alocat. Încă ceva: menajera nu este şi bucătăreasă, nu are timp! Ori găteşte ori face curăţenie”, precizează Ioana.

Doina Ganea