in

Lupul, paznic la oi. Zgonea delegat să redacteze VOTUL PRIN CORESPONDENȚĂ

PSD l-a mandatat pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să elaboreze un set de principii privind votul prin corespondenţă care să fie înaintat AEP, instituţia urmând să transmită un proiect pe care trebuie un consens din partea partidelor, a anunţat Liviu Dragnea. Cât priveşte legile privind alegerile prezidenţiale şi europarlamentare, liderul PSD susţine că acestea „pot aştepta”.


Preşedintele PSD Liviu Dragnea a spus, după şedinţa BPN al PSD, că această decizie a partidului a fost luată pentru a urgenta adoptarea cât mai rapidă a legii votului prin corespondenţă, altfel existând riscul ca, din nou, alegerile parlamentare să se desfăşoare fără o astfel de procedură care facilitează dreptul la vot pentru diaspora.

„În privinţa legii votului prin corespondenţă. De prea mult se discută despre această lege. Poziţia PSD este foarte clară, urmărim două obiective: respectarea drepturilor românilor aflaţi în afara graniţelor ţării, în special dreptul fundamental la vot şi, pe de altă parte, securizarea votului. În acest sens, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost mandat să elaboreze un set de principii, să se consulte desigur cu ceilalţi colegi din Parlament, pe care să le înainteze AEP care, într-un timp rezonabil, să transmită partidelor politice parlamentare un proiect care să cuprindă aceste principii şi ca şi în cazul Codului Fiscal, liderii partidelor să se întâlnească şi să ia o decize politică pe forma acestei legi”, a precizat Dragnea.

El a spus că sunt patru proiecte de lege depuse în Parlament pe tema votului prin corespondenţă şi Autoritatea Electorală Permanentă nu trebuie lăsat în afara elaborării acestui proiect.

„Sunt patru proiecte de lege depuse, două din partea puterii, două din partea opoziţei. Cred că AEP nu trebuie să rămână în afara conceperii unei asemenea legi atât de importante. Nu s-a schimbat nimic, vrem să avem mult mai multă expertiză”, a menţionat Dragnea.

Preşedintele interimar al PSD a mai spus că doreşte ca acest proiect să fie adoptat cât mai repede şi că aceasta este raţiunea pentru care s-a luat decizia ca AEP să-l elaboreze.

„Asta este intenţia: să ne mişcăm foarte repede. AEP trebuie să primească foarte rapid aceste principii, AEP trebuie să transmită într-un timp foarte rezonabil, destul de rezonabil, un proiect de lege, iar în Parlament putem să adoptăm în procedură de urgenţă o asemenea lege, în aşa fel încât ea să fie aplicabilă pentru 2016, la parlamentare. Aceasta este şi raţiunea pentru care am luat această decizie. Se discută de foarte multe luni şi exista riscul ca din nou la alegerile parlamentare să se desfăşoare fără votul prin corespondenţă”, a adăugat Dragnea.

Liviu Dragnea a mai declarat, luni, că nu este de acord cu discutarea proiectelor de lege privind alegerile prezidenţiale şi alegerile europarlamentare, arătând că acestea nu au loc curând şi „pot aştepta”, până va fi finalizată legea votului prin corespondenţă.

Dragnea a spus că liberalul Mihai Voicu, preşedintele Comisiei de Cod electoral, a propus să înceapă discuţiile pe legile alegerilor prezidenţiale şi europarlamentare, dar PSD consideră că mai întâi trebuie finalizată legea votului prin corespondenţă.

„Ştiu apelul făcut de domnul Mihai Voicu ca să înceapă discuţiile şi pe legea alegerilor prezidenţiale şi europrlamentare. Nu suntem de acord cu acesta. Sunt două legi importante, dar nu avem alegeri prezidenţiale, din câte ştiu eu, lunile astea, şi nici europarlamentare. Deci, pot aştepta, iar, pe de altă parte, nu putem să le analizăm, şi să le discutăm până nu finalizăm această lege (legea votului prin corespondenţă-n.r.)”, a precizat Dragnea.

Luni, şedinţa conducerii Comisiei de Cod Electoral condusă de liberalul Mihai Voicu a fost anulată. Biroul comisiei urma să discute despre proiectul de lege privind votul prin corespondenţă. Legea trebuie adoptată cu cel puţin un an înainte de data alegerilor, pentru a putea fi aplicată, potrivit unei decizii a Comisiei de la veneţia şi a Curţii Constituţionale.


Încep discuțiile pentru votul prin corespondență. Iată cum va funcționa

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Operațiunea ”Alta Tensione 2”, furt de cupru, fugari arestaţi din România

AEP anunță MINUNEA: votul prin corespondenţă va fi aplicat la alegerile parlamentare din 2016