Menu
in

Ludovic Orban, întâlnire cu românii din Franța: „Uitându-mă la voi, sunt și mai mândru de țara mea”

Ludovic Orban, aflat într-o vizită oficială în Franța, s-a întâlnit la Ambasada din Paris cu mai mulți români din această țară.

„Mă bucur că suntem împreună în această seară ploioasă şi vă mulţumesc că aţi venit deşi vremea nu e foarte prietenoasă. Am aşteptat cu emoţie această întâlnire, când mi-am făcut programul, între cele momente ale vizitei am ţinut în mod deosebit să avem această întâlnire, sigur, cu o parte dintre românii care trăiesc aici la Paris şi sunt foarte fericit că suntem împreună.

Uitându-mă la voi sunt şi mai mândru de ţara mea, văd atâţia români care au reuşit într-o ţară să-i spunem străină, chiar dacă Franţa nu este chiar atât de străină cum sunt alte ţări.

România e un pic mai săracă fără voi, să nu uitaţi niciodată că România e ‘acasă’ şi e ţara noastră şi îmi dau seama cât de puternică ar putea deveni România cu asemenea oameni în ţările din lume şi mai ales din Uniunea Europeană, dacă am putea să vibrăm împreună, să acţionăm împreună pentru interesele comune pe care le avem”, le-a spus Ludovic Orban membrilor comunităţii de români din Franţa prezenţi la întâlnire.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version