Institutul Cultural Român (ICR) din Londra vernisează vineri, 9 decembrie, expoziţia de fotografie "Români în Marea Britanie: o cronică a bucuriei" de Inno Brezeanu, informează un comunicat al ICR.
Expoziţia prezintă o selecţie de 25 de fotografii dintr-o arhivă impresionantă de instantanee realizate de autor din 2002 până în prezent, cu viaţa diasporei româneşti din Anglia.
Inno Brezeanu a surprins mii de fotografii în comunitatea românească timp de aproape zece ani, documente memorabile şi autentice ale evenimentelor petrecute împreună de români, departe de casă: nunţi, concerte, meciuri, sărbători religioase, aniversări.
Imaginile din expoziţie au fost selectate astfel încât să ilustreze diversitatea şi normalitatea vieţii de zi cu zi a comunităţii, precum şi bucuria românilor de a fi împreună, de a împărtăşi emoţii, proiecte, amintiri. "Fotografiile au apărut din dorinţa de a arăta lumii că românii nu sunt arhaici precum se crede. Dacă alte proiecte evidenţiază românii de succes – actori, cercetători, oameni de afaceri – viziunea mea este diferită: suntem o naţiune ca oricare alta, cu nunţi, botezuri, fotbal, trupe de heavy metal şi discoteci", a declarat fotograful.
Inno Brezeanu s-a stabilit la Londra în 1996. În prezent, lucrează în domeniul financiar şi este administratorul locului virtual de întâlnire a românilor din Marea Britanie, www.romani.co.uk. Şi-a descoperit pasiunea pentru fotografie la 12 ani şi continuă proiectul dedicat diasporei din Marea Britanie. Expoziţia va fi deschisă în galeria "Brâncuşi", la ICR Londra, până pe 27 ianuarie 2012 şi face parte din din programul 'Acasă în Belgrave Square', aflat sub patronajul lui Ion Jinga, ambasadorul României în Marea Britanie.
Programul urmăreşte să contribuie la conservarea identităţii culturale a românilor din Marea Britanie şi sprijină iniţiativele culturale ale comunităţii prin colaborarea directă cu asociaţiile de profil care activează aici, se mai precizează în comunicatul.
Mai multe despre românii din UK: