Menu
in

Liga Românilor din Italia: O rușine, o mizerie. Cerem demisia lui Bădălău din toate funcțiile

Diaspora cere excluderea din PSD și din toate funcțiile publice a șefului social-democrat de la Giurgiu, Nicolae Bădălu. Acesta i-a insultat vineri pe românii din străinătate spunând că doar 700.000 de români au domiciliu în afara țării, restul fiind ”fetele alea de le duc ăștia”. Marian Mocanu, vicepreședinte al Ligii Românilor din Italia, spune la RFI că o astfel de atitudine este impardonabilă.

Liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău a declarat că cei care vor majorarea numărului de parlamentari pentru Diaspora vor ”o nebunie”. El și-a argumentat punctul de vedere afirmând că sunt doar 700.000 de români cu domiciliu în străinătate, restul până la trei-cinci milioane fiind „fetele alea de le duc ăștia”.

La scurt timp, au început să curgă criticile la adresa lui Bădălău, multe dintre ele din interiorul propriului partid.

”Românii care muncesc străinătate trimit bani familiilor rămase acasă și contribuie la creșterea economică, ei trăiesc permanent cu dorul de țară și trebuie respectați”, a scris pe Facebook primarul Capitalei, Gabriela Firea. Și vicepreședintele PSD, Gabriel Zetea, consideră că declarațiile lui Bădălău despre diaspora sunt total deplasate și nu fac cinste nimănui. Președintele PSD Neamț, Ionel Arsene, l-a ciriticat pe liderul organizației Giurgiu a partidului, pentru declarația acestuia despre Diaspora, afirmând că este ”trist și meschin, iar pentru un politician e cu atât mai meschis”, iar președintele PSD Bacău, Dragoș Benea, a declarat că Nicolae Bădălău nu a înțeles nimic din discuția contondentă din CEX al PSD cu privire la Diaspora și că un an de penitență s-ar impune în cazul lui, cu speranța că, după această pauză, tema se va vedea altfel de pe malurile Dunării.

Liderul PSD Giurgiu a fost criticat dur și de reprezentanții diasporei. Într-un interviu acordat RFI, vicepreședintele Ligii Românilor din Italia, Marian Mocanu, a precizat că ”domnul Bădălău ar trebui să se ocupe de problemele din Giurgiu pentru că ceea ce se întâmplă în străinătate nu cunoaște. (…) Aceste cuvinte sunt o jignire mare pentru toți românii. Este mizerabil și rușinos ceea ce spune pentru el, pentru PSD și pentru România. Noi, cei care trăim în afară, trimitem în România o grămadă de bani cu care se fac multe lucruri și cu care multe familii se întrețin”.

Reprezentantul românilor din Italia mai spune că ”să nu își permită nimeni, cu atât mai mult un exponent politic, să folosească asemenea cuvinte la adresa românilor care locuiesc în afara țării pentru că aceștiu au plecat din România pentru că nu mai erau condiții care să permită o viață civilizată”.

Marian Mocanu îi amintește lui Niculae Bădălău că cifrele oficiale din economie arată că ”Diaspora este și azi cel mai mare investitor străin în România și nu merită o asemenea insultă”. El spune că astfel de declarații sunt printre motivele care i-au determinat pe români să îți părăseasca țara.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version