"Suntem ţara mobilizărilor de ultim minut. Socotesc şi eu că s-a pierdut vremea, că acest proiect trebuia deja promovat, îl susţin în continuare şi sper ca şi calendarul lui de intrare în vigoare să fie rezonabil", a spus Baconschi.
Două iniţiative: una parlamentară, şi cea a MAE
El a reamintit că votul prin corespondenţă este un drept pentru care va milita. "Sunt acum două iniţiative, una a MAE şi una parlamentară. Textul proiectului de lege al MAE a fost prezentat într-o primă lectură în Guvern, urmează să intre şi într-o a doua lectură. Precizez nu am renunţat la această idee", a spus el.
Baconschi a făcut aceste declaraţii după ce senatorul Raymond Luca l-a întrebat dacă în proiectul de buget sunt prevăzute costurile pentru aplicarea legii.
"În acest moment, nu. Cred că va fi o suplimentare consistentă în funcţie de eventuala aplicare, intrare în vigoare a legii", a spus Baconschi.