Menu
in

Legea repatrierii, prevederi SF: Statul îți cară și mobila din străinătate, numai să te întorci acasă!

Ilan Laufer, fost ministru în guvernul Tudose și fost lider al PSD Diaspora, acum simlu cetățean, propune o lege a repatrierii, cu prevederi care depășesc orice închipuire. Gratuitate pentru tot, pentru drum, scutiri de taxe, școlarizare și îngrijiri medicale gratis, casă și mașină. Statul îți oferă și biletele de călătorie și îți va căra și lucrurile din străinătate… Numai să te întorci!

Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri a publicat proiectul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit proiectului de lege, pentru a beneficia de facilităţile propuse prin lege, beneficiarii trebuie să poată dovedi că au muncit în afara României cel puţin 3 ani şi că nu au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiuni săvârşite în străinătate şi să prezinte mai multe documente doveditoare, care trebuie traduse şi legalizate, iar ulterior vor fi încărcate pe platforma RURIS – Registrul Unic al Românilor Întorşi din Străinătate.  

În ce priveşte facilităţile, potrivit proiectului de lege acestea sunt următoarele:  

– Punerea la dispoziţie a unui container pentru mutarea tuturor obiectelor personale, deţinute în ţara din care se efectuează repatrierea, cu suportarea costului de către statul român;  

– Sprijin şi consultanţă, oferite de reprezentanţii Direcţiei Generale a Vămilor în ceea ce priveşte procedura şi condiţiile de transport pentru obiectele personale deţinute în ţara din care se efectuează repatrierea;  

– O simplificare a procedurilor vamale pentru realizarea într-un termen cât mai scurt a repatrierii.  

– Asigurarea a două bilete de călătorie gratuite, dus – întors, pentru definitivarea şi finalizarea procesului de repatriere;  

– Acces prioritar la Programul “Prima Casă Diaspora”, fără adeverinţă de venit şi subvenţie la dobândă din partea statului român pentru tot ce depăşeşte pragul DAE de 3%, pentru o perioadă de 2 ani.  

– Acces prioritar la Programul “Prima maşină nouă”, fără adeverinţă de venit;  

Acces gratuit în centrele de educaţie, în scopul învăţării limbii române, atât pentru solicitant, cât şi pentru copiii acestuia;  

Primul an gratuit pentru realizarea studiilor universitare, în cadrul universităţilor de stat. În cazul continuării studiilor, pentru cele care se echivalează cu cele din ţara de relocare, se consideră primul an de la întoarcerea în ţară.  

Spitalizare şi consultanţă gratuită pentru primul an de la întoarcerea în ţară, atât pentru beneficiar, cât şi pentru copiii acestuia;  

Înfiinţarea gratuită de întreprinderi: SRL, SRL-D, II, PFA. La acest capitol, beneficiarii vor primi: consultanţă gratuită pentru întocmirea unui plan de afaceri pentru perioada de desfăşurare a programului; consultanţă gratuită pentru înfiinţarea de societăţi comerciale din partea instituţiilor publice abilitate; facilitarea accesului noilor societăţi comerciale în cadrul incubatoarelor de afaceri; consultanţă gratuită pentru atragerea de fonduri nerambursabile, atât europene, cât şi de la bugetul de stat din partea autorităţilor publice cu atribuţii în acest sens.  

Scutirea de la plata impozitului pe profit/cifră de afaceri, pentru o perioadă de 1 an pentru societăţile nou înfiinţate de către românii întorşi din străinătate, până la atingerea unei cifre de afaceri de 1.000.000 EURO , în cazul depăşirii acesteia, impozitându-se doar diferenţa. 

 – Sprijinirea, prin instituţiile abilitate, în ceea ce priveşte încadrarea în câmpul muncii;  

–  Accesul gratuit la programe de reconversie profesională;   

Anularea datoriilor fiscale, aferente bugetului de stat, pentru persoanele fizice care realizează repatrierea.

Ilan Laufer nu deţine, în prezent, nicio funcţie politică, fiind pentru aproape şapte luni (29 iunie 2017 –  29 ianuarie 2018)  ministru pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat între  în Guvernul Mihai Tudose, scrie Adevărul.

Articolul 74 din Constituţia României prevede că „iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot”. „Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea”.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version