Liderul extremei drepte franceze și-a anunțat intenția de a interzice școala primară și tratamente de bază fiilor imigranților clandestini. Și că dorește să includă alte măsuri ”restrictive” în programa sa în vederea alegerilor prezidențiale din aprilie 2017.
«Nu am nimic împotriva străinilor, dar le spun: ”Dacă veniți în țara noastră, nu vă așteptați să fiți întreținuți, tratați, sau ca fiii voștri să fie educați în mod gratuit. Acum recreația s-a încheiat», a declarat Marine Le Pen privind gestionarea școlii și serviciilor medicale pentru fiii imigranților clandestini, potrivit Corriere della Sera.
«Consider că solidaritatea națională trebuie să se exprime față de francezi. Trebuie să ne rezervăm eforturile și solidaritatea nostră națională pentru cei mai umili și cei mai săraci dintre cetățenii noștri», a precizat exponenta extremei drepte franceze explicând că va fi foarte clară pe această temă în programa sa electorală.
«Afară din școli și spitale»
Candidata la alegerile prezidențiale franceze din 2017 insistă pe lupta împotriva imigrației și pe ieșirea din Uniunea Europeană. Și pe timpul unei întâlniri organizate de institutul de sondaje BVA, Marine Le Pen a vorbit referindu-se la «fiii clandestinilor, a celor care se află în situație neregulamentară» și explicând că nu vor mai putea avea acces la școală și servicii medicale «în mod gratuit». În acest moment, în Franța, toți copiii au dreptul la educație gratuită indiferent de statutul juridic al părinților și chiar și străinii clandestini au dreptul, după trei luni de rezidență în țară, la tratamente medicale gratuite.
Așadar, Marine Le Pen înăsprește atitudinea Frontului Național, în ciuda tentativei sale de a deschide partidul către poziții mai moderate și de a primi un număr mai mare de electori neextremiști. «Să ceri o contribuție financiară străinilor pentru sistemul școlar este unul dintre lucrurile care se întâmplă în multe țări ale lumii», a explicat enunțând unul dintre punctele care vor fi introduse în programa sa electorală care va include și alte servicii publice și prestații sociale.
Franța cheltuiește în medie 6.917 de euro anual pentru un elev de școală primară, potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației, o cheltuială care plasează Parisul pe locul al doilea în UE, după Germania care cheltuiește 7.579 euro.