Menu
in

La fiecare trei minute, un român pleacă din țară. Nimeni nu reușește să oprească exodul

Exodul poporului român nu se oprește. Chiar dacă salariile din România au crescut, oamenii continuă să plece în același ritm. România a pierdut, în medie, 6 medici în fiecare zi anul trecut, potrivit datelor de la Ministerul Sănătății, citate de HotNews. Aproape 2400 de medici au cerut eliberarea certificatelor de conformitate în anul 2018, adică mai mult de șase medici pe zi. Ar putea fi și mai mulți.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a precizat, pentru HotNews.ro, că nu este obligatoriu ca toți medicii care au cerut eliberarea acestor certificate de conformitate să plece din țară, putând exista și excepții.

Plecarea medicilor continuă să fie indicată ca o sursă de îngrijorare, dar de fapt toate categoriile sociale pleacă, de la specialiști până la necalificați.

La fiecare trei minute un român a plecat din ţară, potrivit datelor din 2017. În primul rând pleacă tinerii.

„S-a format în spaţiul public românesc ideea că singura motivaţie a plecării este legată de loc de muncă, salariu mai mare, venituri mai mari. Nu e corect. Sigur, este principala motivaţie, dar tot din sondaje ştiu că există o semnificativă parte din tineretul României care migrează nu numai pentru job, ci şi pentru stil de viaţă, se duce acolo unde găseşte loc de muncă şi mediu de viaţă cu instituţii care funcţionează aşa cum el şi-ar dori, dar şi cu climă potrivită“, explică sociologul Dumitru Sandu, citat de Adevărul.

Dumitru Sandu spune că 80% din diaspora României, care e emigrat după 1989, s-a stabilit în Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA şi Ungaria. După 2010, pe lângă ţările deja menţionate, românii au început să se îndrepte şi către ţările scandinave, Olanda şi Austria.

Dacă emigraţia va continua, conform unor estimări Eurostat, în anul 2080 populaţia României ar urma să ajungă la 14 milioane de locuitori. Un scenariu optimist. Probabil se va ajunge mult mai devreme la 14 milioane.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version