“Sindromul Italia” este o formă acută de depresie de care suferă unele femei din estul Europei, mai cu seamă moldovence și românce, care vin în Italia lăsându-și în țară proprii fii pe care mai apoi nu-i mai văd cu anii.
Acesta a fost diagnosticat pentru prima dată în 2005 de către doi psihiatri din Ivano-Frankivsk, un mic oraș ucrainean: Kisseleff și Faifrych care au descoperit primele cazuri de o formă depresivă gravă de origine socială la femeile care munceau în străinătate.
Lipsa informațiilor concrete despre ceea ce înseamnă viața de „badante” este principalul motiv al suferințelor pe care aceste femei le îndură în multe cazuri din momentul în care pun piciorul pe pământ italian.
Problemele însă nu țin doar de salariile mici ale badantelor, de programul infernal de muncă, 24 de ore din 24 uneori, sau de faptul că marea majoritate nu părăsesc casa unde lucrează decât pentru a face cumpărăturile necesare.
Cea mai serioasă problemă apare atunci când badantele pleacă în Italia lăsându-și copiii în România, în îngrijirea rudelor, femeile suferă o criză de identitate considerându-se nedemne de statutul de „mamă”.
Practic, în foarte multe cazuri, mama dispare din viața copilului său, în perioada pe care o petrece lucrând ca badantă în Italia. Toate acestea atrag după sine și probleme de natură medicală, atât pentru badante, cât și pentru copiii lor.
Sindromul Italia poate duce chiar la deces. Sinuciderile sau tentativele de sinucidere sunt mai numeroase în rândul badantelor emigrante decât în cazul altor lucrători din orice alte domenii.
350 de milioane de oameni în lume sunt diagnosticați cu depresie, în timp ce mulți alții suferă în tăcere, fără să știe ce se întâmplă cu ei, sau fără să accepte realitatea și să ceară ajutor.
Psihologii descriu această tulburare ca fiind o perioadă mai lungă de 2 săptămâni în care o persoană se simte tristă sau arată lipsă de interes pentru orice activitate, la care se adaugă tulburări de somn, alimentație, de concentrare sau o percepere diferită a propriei imagini.
De multe ori, primele simptome care apar sunt doar fizice, fără o legătură aparentă cu o tulburare psihică. Depresia se manifestă deseori prin dureri de spate, articulare, de membre, tulburări gastrointestinale, de somn și modificări de apetit.
Această legătură există, pentru că starea de spirit și durerea sunt determinate de nivelul de serotonină și neuropinefrină din creier. De aceea, antidepresivele care pot regla mecanismul acestor neurotransmițători reprezintă prima linie a tratamentului, după cum se arată într-un studiu recent, care arată legătura între depresie și simptomele fizice.
Cei care suferă de depresie se simt foarte obosiți, greoi, le pare imposibil să ducă la capăt chiar și cele mai banale acțiuni.
Alții vorbesc despre lipsa oricăror emoții, de „goliciune” interioară și de muncă „pe pilot automat”, dar și de senzația unei „apăsări pe piept”.
”Sindromul Italia“ face ravagii: «În orice ţară pleci, e foarte greu»
