Cu pasiunea electronicii de mic copil, Relu Răileanu a făcut ȋn ţară un curs de reparaţii de computere şi a lucrat ani de zile la Roman, unde, spune el, muncea degeaba: „In România nu se plăteşte – dacă aici la Londra ȋmi dăcineva 100 lire, pe aceeaşi reparaţie ȋn ţară ȋmi dădea 10 euro.”
A vrut să emigreze ȋncă din 1997, dar a fost prins de unguri şi a primit interdicţie de a ieşi din ţară pe 5 ani. Abia ȋn 2006 a reuşit să plece şi a ajuns ȋn Italia, ȋn Sicilia. Acolo repara calculatoare şi televizoare pentru doi fraţi, din oraşe diferite, ȋn zona Palermo. „Lucram jumătatate de zi la unul, jumătate la altul. Ieşeam cu 50 de euro la zi, dar ȋntre timp mi-am făcut un atelier acasă, aveam deja clienţii mei, soţia era coafeză, ne mergea destul de bine. Dar după ce a ȋnceput criza, nu am mai făcut faţă şi am plecat.”
Nu numai din cauza crizei a plecat: „M-am săturat şi de rasismul din Italia şi
nu mă mai ȋntorc niciodată acolo. Cred că italienii sunt cei ma rasişti oameni din lume. Nu vreau să mai am de-a face cu ei vreodată. Nu am de gând să mai pun piciorul ȋn Italia.”
Soţia şi fetiţa au plecat la Roman, iar el a venit direct la Londra, ȋn vara lui
2009. Dacă ȋn Sicilia muncea la negru, fără vreo perspectivă, Marea Britanie i-a oferit alte şanse. „Am venit la risc, fără să ştiu pe nimeni, cu ceva bani ȋn buzunar. Dar după o săptămână munceam deja la un mare magazin de electronice chiar ȋn centrul Londrei, lângă Oxford Circus. Am ajuns imediat manager la atelierul de reparaţii – eu coordonam plăţile, eu vorbeam cu clienţii la telefon – era vorba de aparatele ȋn garanţie care se stricau şi despre micile reparaţii solicitate de turişti.”
Nu s-a putut ȋnţelege ȋnsă cu patronii: „Voiau bani, dar fără nicio justificare. Furau bani de la clienţi practic. Iar eu aveam nevoie de aparate speciale pentru reparaţii, dar nu voiau să investească nimic. Practic reparam laptopuri cu cuţitul de bucătărie. Nu erau profesionali. Nu mi-a plăcut organizarea şi
am decis să plec. Stiam că pot mai mult.”
Pe cont propriu
De 6 luni, Relu are propriul magazin, ȋmpreună cu un asociat. Magazinul e ȋn zona zero a Londrei, pe Tower Bridge Road, zonă unde şi locuieşte cu
soţia şi cu fetiţa lui, care este la şcoală şi premiantă, spre mândria tatălui. Acum firma are deja un angajat şi a devenit faimoasă la Londra pentru că repară cazuri disperate de laptopuri, ipad, iphone, etc. „Noi nu schimbăm doar placa sau tastiera sau ecranul, schimbăm componentele electronice. Iau placa şi scot cipul de pe placă.” Spre deosebire de Italia, unde câştiga cât un muncitior necalificat, la Londra ajunge să câştige uneori şi 500 de lire sterline pe zi, echivalentul a 600 de euro. Nu oricine se bagă la reparat un chipset Intel, de fapt ȋn Londra, spune Relu,
„se pare” că mai este o singură persoană care face aşa ceva. Lipirea se face cu un aparat special foarte scump: „Producţia componentelor este robotizată, dar când intervii manual, ȋţi trebuie pregătire specială”. Intervenţia e practic chirurgicală, la sutimi de mm. Relu nu crede că se va mai ȋntoarce să trăiască ȋn Sicilia, dar nici ȋn România. „Am fost de sărbători ȋn ţară, două săptămâni şi m-am ȋntristat. Preţurile ca aici, la Londra, dar salarii de 10 ori mai mici. Nu ştiu cum se descurcă oamenii ȋn ţară.” Vrea să-şi cumpere o casă ȋn Anglia, deşi crede că acum există legi făcute special să blocheze stabilirea străinilor şi a românilor ȋn particular ȋn Marea Britanie. Dar cu răbdare este convins că va trece şi de piedicile birocratice.
Sursa: Ziarul romanesc, Londra