Deputatul PNL de diaspora, Valentin Făgărășian, a depus o interpelare în Parlament, adresată Ministerului Afacerilor Externe din România, prin care aduce la cunoștință o problemă cu care se confruntă mulți români din Peninsulă.
Astfel, secțiile consulare românești din Italia nu recunosc unele documente eliberate în format digital de către autoritățile italiene (fenomen datorat pandemiei), ”deoarece la nivelul Ministerului Afacerilor Externe nu s-a elaborat o procedură privind recunoașterea/acceptarea documentelor digitale ale altor state.”, scrie deputatul în interpelare.
”Când intenționați să dispuneți măsuri și proceduri specifice”, întreabă el.
TVR Internațional este util românilor din diaspora? Interpelare în Parlamentul României
Interpelare în Parlament
Către: Ministrul Afacerilor Externe
Domnului Bogdan Lucian AURESCU
De la: Valentin-Ilie FĂGĂRĂŞIAN
Deputat PNL
Obiectul întrebării: Soluții privind eliminarea unor blocaje apărute pentru cetățenii români în afara frontierelor țării – documente în format digital eliberate de autoritățile altor state din Spațiul Economic European
Stimate domnule ministru,
Pandemia Covid-19 a forțat autoritățile din toată Uniunea Europeană să continue furnizarea serviciilor publice de bază chiar și în context pandemic. Mare parte dintre statele europene au accelerat digitalizarea serviciilor publice și soluționare unei importante părți din problemele cetățenilor cu ajutorul platformelor electronice, al mesageriei electronice sau al formularelor/adeverințelor în format electronic.
Din păcate, nu toate statele au avut aceeași viteză de dezvoltare a serviciilor publice și nu toate statele recunosc reciproc adeverințe, atestate, certificate eliberate de autoritățile altui stat, în forma electronic. De pildă, în Republica Italiană, cetățenilor români li se solicită la secțiile consulare certificatul de rezidență care atestă adresa solicitantului sau alte documente referitoare la familie. În perioada pandemiei, autoritățile italiene emit aceste documente exclusiv în format digital, format pe care secțiile consulare nu îl recunosc/acceptă, deoarece la nivelul Ministerului Afacerilor Externe nu s-a elaborat o procedură privind recunoașterea/acceptarea documentelor digitale ale altor state.
Având în vedere profesionalismul dumneavoastră dovedit, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:
- Când intenționați să dispuneți măsuri și proceduri specifice, astfel încât documentele digitale eliberate de autoritățile altor state din Spațiul Economic European să fie recunoscute la secțiile consulare ale României?
- Având în vedere faptul că, în calitate de deputat reprezentând comunitățile de români din afara frontierelor țării primesc săptămânal sute de sesizări pe această temă, vă rog să îmi avansați și un termen de la care cetățenii români vor putea furniza secțiilor consulare ale României documente eliberate de autoritățile altor state din Spațiul Economic European în format digital.
Solicit formularea răspunsului în scris.
Cu deosebită apreciere,
Valentin-Ilie FĂGĂRĂŞIANDeputat PNL