Un grav accident de circulație a avut loc duminică în apropiere de Bruxelles. Un TIR condus de un șofer român a lovit din spate alt camion care staționa pe prima bandă a autostrăzii E19.
Potrivit polițiștilor belgieni, accidentul de circulație a avut loc pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de trafic. Astfel, din cauza oboselii sau a neatenției, șoferul român nu a mai putut evita un alt autocamion oprit în coloană din cauza unui ambuteiaj și a intrat în plin în spatele acestuia, scrie stiridiaspora.com.
Cu toate că mai multe ambulanțe și echipaje de poliție au fost trimise la locul accidentului, pentru român nu s-a mai putut face nimic. Acesta a murit prins între fiarele contorsionate ale cabinei.
Traficul pe Autostradă a fost blocat timp de mai multe ore, iar coloanele de mașini s-au întins pe câțiva kilometri.