L-am întâlnit în Spania pe Nicu Covaci, legendarul fondator al celei mai bune formații de muzică rock din România din toate timpurile, trupa Phoenix. A primit un premiu la Gala „Noi susținem Excelența! – Mihai Eminescu 2016”, organiyată de publicația ”Occidentul Românesc” la Benidorm, Alicante și, în final, acompaniat de doi colaboratori, a susținut un minirecital cu piese pe care mulți le-au cântat în cor (Strunga, În umbra marelui URS, Mugur de fluier…).
Nicu Covaci a menținut în viață legendara formație rock, continuând să susțină concerte, în componențe diferite, pe scene din țară și străinătate. Puțini știu că locuiește din 1987 în Moraira – Costa Blanca, pe litoralul spaniol al Mediteranei, în apropiere de Benidorm.
Acum grupul Phoenix este mult întinerit, are în componență chiar puști de 12 ani, din vechea gardă fiind prezent la concerte, dar nu întotdeauna, Moni Bordeianu. Dar Nicu Covaci, 69 de ani, rămâne cel mai tânăr dintre toți, tinerețea fiind o stare de spirit. Pe scena Galei a anunțat că Phoenix va renaște din nou, în Spania.
I-am adresat câteva întrebări și a fost încântat de propunerea noastră, ca piesa ”Lasă, Lasă” compusă de el pe versurile lui Șerban Foarță și Andrei Ujică (Muguri de Fluier, 1974), versiunea din filmul ”Nemuritorii”, să devină Imnul Diasporei.
Nicu Covaci, Phoenix renaște în Spania?
«Da, pentru că am dat de o anumită căldură, atât naturală, cât și de o căldură sufletească și ne putem, păstra fără să ne consumăm energia pe multe necazuri care apar și care dispar. Sperăm să înlăturăm necazurile cu timpul, noi suntem drepți, rămânem și ne batem până în ultima clipă.»
Sunteți de mult în Spania, simțiți că faceți parte din diaspora românească de aici?
«Eu sunt din 1987. M-am și mirat și am fost surprins să aflu de câți români au venit încoace. Limba spaniolă fiind latină, este ușor de învățat pentru români și presupun că se simt bine aici»
O fi vremea sau altceva?
«În primul rând vremea. Să fie clar, este incomparabilă, am avut și eu noroc o dată în viață, să găsesc un colțișor de rai, am munții în spate, marea în față, am opt câini mari cât mine și aici îmi încarc bateriile, după care merg în țară să dau cu bâta»
Imnul diasporei, ați fi de acord să fie melodia ”Lasă, lasă, că ne-ntoarcem noi acasă”?
«Sigur că da, sunt de acord.»
Sorin Cehan
Imnul Diasporei
Foaie verde solzi de pește, Las’ că turcu o plătește
Lasă, lasă, lasă, lasă, că ne-ntoarcem noi acasă și-odată ajunși acasă, laaaaaasă…