Ovidiu Iane a fost demis, anunță publicația RGN Press. ”O știre de ultimă ora anunță schimbarea din funcție a secretarului de stat Ovidiu Iane din cadrul Ministerului pentru românii de pretutindeni. Acesta alături de consilierul Costin Ciobanu au fost cei care s-au opus cu vehemență propunerilor aprobate de Senat.”, scrie rgnpress.
Despre ce propuneri este vorba? Potrivit sursei citate, în comisia pentru românii de pretutindeni din Senat a fost aprobată o propunere de modificare a ordonanței de acordare a burselor pentru elevi români din Ucraina. Peropunerea, făcută de senatorul Viorel Badea, prevede acordarea de burse de studii anuale tuturor elevilor cu domiciliul stabil în Ucraina înscriși în școli sau în clase cu predare în limba română. A fost lărgit și simplificat accesul pentru copiii români la aceste burse.
”Inițiatorul acestor modificări, alături de societatea civilă, a fost senatorul Viorel Badea, Președintele comisiei pentru românii de pretutindeni din Senat, iar propunerile sale au fost adoptate în unanimitate, deci inclusiv de senatorii PSD și ALDE.
Reprezentanții ministerului pentru românii de pretutindeni s-au opus vehement, fără niciun argument, la toate aceste corecții care sunt mai mult decât firești.”, mai scrie sursa citată.
Ovidiu Iane, numit secretar de stat de Sorin Grindeanu în ianuarie 2017, un fel de compensație pentru că nu a intrat în Parlament. Cunoscut ca ”groparul Congresului Românilor de Pretutindeni”, după ce a organizat prima ediție a Congresului atât de catastrofal încât daunele se văd și acum (există un Consiliu ilegal al Românilor de Pretutindeni emanat de Congresul lui Iane).
Într-un an de activitate la minister nu s-a evidențiat public prin nimic, în afară de plimbări fără rezultate pe toate meridianele lumii.
Ovidiu Iane este și președinte interimar la PSD Diaspora. Cum a ajuns în PSD? Traseul lui pornește din Partidul Ecologist din România, pentru care a candidat la președinție în 2009, obținând 0,23% din voturi. Apoi a trecut la Partidul Verde, partid cu care a încheiat o înțelegere cu USL. În 2012 a fost ales deputat de Suceava pentru Partidul Verde, apoi în 2013 a trecut la PSD.
Sorin Cehan