Menu
in

Grecia, 6 turiști morți printre care și o româncă cu fiul ei, în urma unei tornade violente

O româncă și fiul ei, aflați în vacanță în Grecia, la Halkidiki, au fost uciși de acoperișul dărâmat de pe o clădire, în urma unei furtuni extrem de violente, ”fără precedent”, scrie presa elenă. În afara lor au mai murit alți patru turiști, din Cehia și Rusia, iar până în momentul de față bilanțul răniților este de 30 de persoane.

Șase turiști străini au murit și cel puțin 30 de oameni au fost răniți noaptea trecută, datorită unei tornade și a unor ploi violente cu grindină care au lovit nordul peninsulei Halkidiki din Grecia. Tornada a durat aproximativ douăzeci de minute, potrivit martorilor intervievați de televiziunea publică greacă Ert. 

Un copac care a căzut a ucis un rus și fiul său de doi ani într-un hotel din stațiunea de pe litoral Cassandra, la 70 km de Salonic. Într-un oraș lângă Propontida, doi cehi au murit atunci când rulota lor a fost lovită de rafale violente de vânt, iar o femeie română și copilul ei au fost uciși de acoperișul unei clădiri sfâșiate de tornadă.

„A fost un fenomen fără precedent, cu vânturi puternice și furtuni grele”, a declarat șeful protecției civile locale, explicând că în „Halkidiki a fost declarată stare de urgență”. Peste 140 de pompieri sunt implicați în operațiunile de salvare.

Înscrie-te pa pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version