Teodor Baconschi, fost ministru de Externe al României, a criticat în termen duri alegerea lui Sadiq Khan în funcția de primar al Londrei.
Baconschi a scris că decizia londonezilor se explică prin lipsa de civilizație și de identitate şi este un prim pas către instaurarea unei dictaturi „cu ajutorul islamic”, potrivit Antena 3.
”După ce stânga britanică și-a ales ca lider o șandrama sindicalistă cu vederi practic comuniste, acum câștigă primăria Londrei cu al său candidat (Sadiq Khan), un musulman practicant. Dacă te miră această criză de cadre, de identitate și de contur civilizațional, riști să ți se spună că nu ești ”open minded”. Merge și un Brexit? E trendy, e anti-sistem…”, a scris Baconschi pe Facebook.
Ulterior, el a făcut o altă afirmaţie controversată cu privire la primarul musulman al Londrei:
„Aș vrea un primar creștin-ortodox la Alep, în Siria, un altul la Rabat (unde e interzisă tipărirea în arabă a Bibliei), un primar catolic la Alger (unde creștinii au fost uciși cu miile în ultimele decenii) sau un prim edil ateu la Tripoli. Sigur, după ce se opresc demolările de biserici din tot Orientul Mijlociu, după ce încetează decapitările de creștini puse pe Youtube, după ce sunt sistate expulzările de comunități monahale sau de parohii sărace din Beirut, după ce Boko Haram și Isis nu le mai dau creștinilor euharistie cu mitraliera și după stoparea asasinatelor teroriste în masă la Paris, Londra, Madrid și Bruxelles.”
De asemenea, diplomatul consideră că locuitorii Londrei ar trebui „să moară într-un atentat ISIS”, pentru a putea înțelege ce prostie au făcut alegând un pakistanez, mai scrie Antena 3.
Ministerul Afacerilor Externe s-a delimitat de afirmaţiile lui Baconschi, printr-un comunicat trimis Grupului de Investigaţii Politice, cel care a făcut sesizarea:
„Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm afirmațiile formulate de Grupul de Investigații Politice, care au fost prezentate în mod fals ca fiind poziția ministerului cu privire la alegerea primarului Londrei. Opiniile exprimate de domnul Teodor Baconschi reprezintă o părere personală care nu reflectă sub nicio formă poziția Ministerului Afacerilor Externe. Ministerul Afacerilor Externe salută procesul democratic de alegere a primarului Londrei şi nu formulează evaluări cu privire la opțiunea exprimată în scrutinul electoral, alegerile locale reprezentând un subiect care ţine strict de politica internă a fiecărui stat”, a precizat MAE.