Firmele române care funcționează și acum ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate și cele care vor vrea să presteze această activitate vor avea mai multe cerințe de bifat, potrivit unui act normativ ce va intra luni în vigoare, scrie avocatnet.ro. În raport cu Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), spre exemplu, acestea vor trebui să-și procure pentru înregistrare anumite documente, să țină anumite evidențe și să le raporteze la ITM periodic, altfel riscând amenzi de câteva mii de lei. În plus, nu vor mai putea presta această activitate firmele în faliment sau în dizolvare.
În teorie, românii care pleacă la muncă în străinătate de acum înainte vor beneficia de o protecție sporită din partea statului român, odată cu publicarea Legii nr. 232/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 961 din 5 decembrie 2017. Deși a fost publicată anul trecut, legea aceasta intră în vigoare abia pe 5 martie 2018.
Actul vizează în special firmele care asigură serviciile de plasare a forței de muncă în străinătate și noile obligații pe care le vor avea acestea de la anul. Cum definește legea serviciile de plasare a forței de muncă în afara țării noastre: „informarea, consilierea și medierea cetățenilor români în vederea angajării acestora în străinătate”.
Cine va putea oferi aceste servicii, conform documentului publicat? Pe de o parte, agenții de plasare a forței de muncă și, pe de altă parte, furnizorii de astfel de servicii care sunt stabiliți pe teritoriul altui stat membru din Uniunea Europeană (UE), iar nu în România.
Legea vine cu clarificări foarte importante aici, pentru că definește și deosebește foarte clar agentul de plasare a forței de muncă de furnizorul de astfel de servicii. Potrivit documentului, agentul de plasare a forței de muncă este o persoană juridică înființată în temeiul Legii societăților nr. 31/1990, care are codul CAEN 7810. Un astfel de agent va pune în legătură angajatorul străin cu rezidentul român în căutarea unui loc de muncă, urmând ca la final să se încheie între aceștia un contract de muncă.
Așadar, o persoană fizică autorizată, să zicem, nu poate fi agent de plasare a forței de muncă, fiindcă numai societățile comerciale cu acel cod CAEN se încadrează în cerințele actului normativ. În schimb, furnizorul de servicii de mediere a forței de muncă este o firmă străină, care a dobândit într-un stat membru UE dreptul de a presta aceste activități și care e autorizat să facă asta.
Mai multe detalii, avocatnet.ro
