in

Filosofia lui Radu Mihail: «Românului, oriunde ar fi el în lume, să-i fie bine»

Radu Mihail, senator USR de diaspora, a comentat pe pagina sa de Facebook faptul că românii continuă să emigreze în masă.

«210.000 de cetățeni români au plecat anul trecut din țară. 110.000 dintre ei sunt tineri sub 30 de ani. Primim asemenea statistici an de an, dar autoritățile nu au reușit să găsească o soluție pentru a stopa acest val de migrație. Nu vom putea reuși să facem acest lucru inventând „dușmani ai poporului”, conspirații ale străinilor, dușmani imaginari, care vor răul conducătorilor autoînchipuit iubiți.

Soluțiile sunt simple – măsuri clare de combatere pe termen lung a sărăciei, acces la educație de calitate, servicii de sănătate performante atât în mediul urban cât și în cel rural, investiții în dezvoltarea economică, încurajarea antreprenoriatului la toate nivelurile. Mai puține taxe, mai puțină birocrație. Pe scurt, o strategie de țară. Care să-i includă pe toți românii.», este soluția propusă de Radu Mihail.

Pe de altă parte, este conștient că orice măsuri s-ar lua, cei plecați nu se vor întoarce imediat.

„Iluzia că vom putea pocni din degete şi întoarce românii acasă în masă trebuie privită cu mare precauţie. Noi ceea ce încercăm să promovăm e lucrul următor: trebuie să avem obiectivul ca românului, oriunde ar fi el în lume, să-i fie bine, iar statul român să facă partea lui ca acest lucru să se întâmple: românului îi e bine dacă îşi găseşte un loc de muncă bun, dacă se integrează, e ajutat să înţeleagă legislaţia şi drepturile pe care le are”, a declarat senatorul USR Diaspora, Radu Mihail, pentru stiridiaspora.ro.

„Iar românul se simte bine dacă familia lui care a rămas acasă progresează în condiţiile de viaţă. Şi atunci, o parte dintre concetăţeni vor decide să se stabilească într-o anumită ţară, o parte vor continua să viseze şi să încerce să se întoarcă în ţară dar interesul nostru e ca toţi să rămână români.

Să vorbească în mod curent limba română, să-şi  înveţe copiii limba română, să se informeze despre ce se întâmplă în România şi să ajute România. Lucruri pe care le poate face oricine în două domenii: politic şi social”, a concluzionat Radu Mihail.

Eliminarea furtului din banul public, USR promite diasporei o Românie fără hoție

Radu Mihail (USR), senator al diasporei: Iată de ce nu voi face nimic 4 ani

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Șoc la Barletta, român înjunghiat mortal pe stradă. Vecinii: ”Nu a creat niciodată vreo problemă”

Diaspora, convocată la București, pentru un megaprotest, în luna august: «Veniți să demolăm guvernul»