În ciuda faptului că de la 1 Ianuarie 2014 restricțiile pe piața muncii pentru românii din Europa au fost ridicate, au mai fost țări care au analizat poslibilitatea introducerii unui regim semi-liber, în așa fel încât românii să poată avea liber doar în unele domenii. Directiva actuală interzice total astfel de practici.
Pe de alta parte, încă exista funcționari care din exces de zel abuzează de faptul că romanii nu iși cunosc legile, îngrădindu-le drepturile. Mai sunt si angajatori care pe motiv de cetațenie îngrădesc drepturile la angajare, la remunerare sau la condiții de munca.
FADERE (Federatia asociațiilor de români din Europa) a denunțat de mai multe ori aceste practici si există mai multe procese si chiar sentințe favorabile in acest sens. Două portale de oferte de munca au fost închise in urma reclamațiilor pentru ca pe ele nu te puteai inscrie dacă nu erai cetațean spaniol.
Sâmbătă, 15 martie, sub numele „Dreptul tău in Europa” vom începe în Spania o serie de seminarii si prezentări pe teme juridice. „Este un proiect pilot pe care dorim să îl facem în toate comunitățile mari de români din Europa. Avem sprijinul casei de avocatură “Paredes y Asociados”, care are avocați bine pregătiți în Drept Civil, Penal si European. Eu sper că o cunoaștere mai bună a legilor la nivel european să îi faca pe români mai curajoși să denunțe toate abuzurile cu care se confruntă” , a declarat Daniel Țecu, președinte FADERE- Federația asociațiilor de români din Europa.
Presa FADERE
13.03.2014