in

Exploatarea muncitorilor români din străinătate. Premierul Tudose cere măsuri concrete: ”Românii nu sunt cetățeni de mâna a doua”

Prim-ministrul Mihai Tudose îi va da „puteri mai mari” ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, pentru a putea acționa astfel încât niciun cetățean român din străinătate „să nu mai fie discriminat”, au declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, surse oficiale.

Potrivit surselor citate, șeful Executivului a subliniat că „românii nu sunt cetățeni de mâna a doua”.

În acest context, premierul Tudose ar urma să se întâlnească, luni, cu ambasadorul Spaniei la București, Ramiro Fernandez Bachiller, și cu ministrul Andreea Păstîrnac, au spus sursele citate.

Decizia lui Mihai Tudose vine după ce, vineri, asociații românești din diaspora i-au cerut șefului Executivului intervenția urgentă „pentru protejarea românilor care muncesc în străinătate și sunt abuzați”.

„După ce la începutul acestei săptămâni Poliția din Italia a descoperit zeci de români abuzați pe plantațiile din sudul Italiei, ieri autoritățile spaniole au descoperit în provincia Cuenca din centrul Spaniei mai mulți români care erau exploatați de către angajatorii spanioli”, se arată într-un comunicat remis vineri Agerpres.


Mai citiți și:

Exploatați în Spania: zeci de români angajați la cules usturoi, tratați ca sclavii, munceau în soare și nu erau lăsați nici să bea apă

O femeie, șeful caporalilor pe câmpurile din Bari, coșmarul lucrătorilor: ”Cățea, curvă grăbește-te”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

De ce emigrează românii? Vina este mereu a altora

Apelul unei asociații din Italia: ”Românii din străinătate au nevoie de ajutor!”