in

EXCLUSIV / PNL Diaspora nu mai există: Principalele organizaţii din Spania şi Italia şi-au declarat INDEPENDENŢA faţă de Bucureşti

Stimata redacţie,

Aşa cum reiese dintr-un comunicat publicat pe reţeaua de socializare Facebook, şi pe care îl ataşez la final, în dată de 14 mai 2016, filiala PNL SPANIA, zona 5, cu sediul în MOTRIL, Granada, prin preşedintele acesteia, dl. MITRU TEODOR CĂTĂLIN, a luat decizia de a înceta temporar orice tip de colaborare sau susţinere a PNL SPANIA, implicit a PNL DIASPORA.

Decizia luată este motivată de dezinteresul arătat de preşedintele Pnl Diaspora, senatorul Badea Viorel, faţă de adevăratele probleme ale românilor din diaspora. Astfel, aşa cum reiese din informaţiile primite din teritoriu, după filialele din Madrid, Ciudad Real, Zaragoza, Arganda Del Rey și Getafe care nu funcţionează de peste un an, Coslada care este momentan închisa, a sosit şi dezafilierea PNL Motril.

Practic, fără Piemonte, pe care l-au „căpuşat” cu organizaţii paralele, Veneto, filiala care prin vocea dnei. preşedinte Valeria Bulgaru, l-a repudiat public în mai multe rânduri, pe dl. Badea, fără Friuli-Venezia-Giulia care prin vocea vice-preşedintelui Iorgu Iordache, a cerut retragerea sprijinului politic al aceluiaşi senator Badea, fără Lombardia, Pnl nu mai există în diaspora.

Senatorul Badea a reuşit să distrugă organizaţia Pdl Diaspora şi bineînţeles, să dea o puternică lovitură noului PNL, în vederea alegerilor parlamentare din noiembrie. PNL pierde astfel, sprijinul şi voturile celei mai importante structuri politice româneşti din străinătate.

Viorel Badea, acuzat de dezinteres faţă de filialele din Diaspora

La această situaţie s-a ajuns treptat, după fuzionarea Pdl cu Pnl şi crearea noului Pnl, în organizaţia Diaspora a noului partid, lucrurile începând să meargă din ce în ce mai prost, prin încălcarea prevederilor statutul partidului, în ciuda tuturor eforturilor depuse de mine şi de către preşedinta Pnl Veneto, dna. Bulgaru Valeria, acesta fiind pur şi simplu ignorat de către cei doi co-preşedinţi ai Pnl Diaspora, dnii. Badea Viorel şi Ionescu Victor.

Astfel, alcătuirea CJEX al Pnl Diaspora s-a făcut prin numiri nestatutare ale celor doi co-preşedinţi şi s-a ajuns la situaţia în care, deşi algoritmul de compunere al acestuia indica 14 membri ai PDl şi 9 membri ai Pnl, s-a ajuns, cum spuneam, la un număr de 36 de membri, în paritate, 18 la 18, mulţi dintre aceştia neavând nimic în comun cu organizaţia diaspora.

Gorghiu si Blaga, contestații dure în Diaspora: ”Ați pierdut pe mâna a doi incompetenți: Ionescu și Badea”

S-au promovat în Cjex ( comitetul judeţean executiv ) al Pnl Diaspora oameni proveniţi de la organizaţia de tineret a Pnl vechi Bucureşti (Victor Ionescu şi alţii), de la organizaţia de pensionari al Pnl vechi (dl. Milian Neguţoiu), membri din organizaţii judeţene din România ale Pnl ş.a.m.d, oameni care, rând pe rând, au fost numiţi la conducerea unor filiale inexistente în diaspora (ex. Milian Neguţoiu – preşedinte Pnl2 Lombardia) sau dublând filiale deja existente(ex. Pnl Piemonte şi Pnl Lazio) sau prin numirea la conducerea unei organizaţii ca Pnl Franţa a dlui. Boeriu, un tânăr domiciliat la Făgăraş dar, din câte se aude, rudă cu vicepreşedintele Consiliului judeţean Braşov.

S-au promovat în Cjex incompetenţi care şi-au demonstrat nepriceperea şi impotenţa în activitatea politică din organizaţiile Pdl Diaspora (ex. Radu Lupu- înlocuit după dezastrul creat în Veneto) sau prin promovarea unor oameni care nu au făcut parte din Pnl sau Pdl Diaspora (Sora şi alţii) în detrimentul membrilor vechi care au dus greul ultimelor campanii electorale sau se număra printre promotorii şi iniţiatorii proiectului legislativ privind organizarea diasporei pe baze legale şi democratice.

Robert Răducescu declară independenţa filialei Pnl Lombardia

În aceste condiţii am protestat, în cadrul şedinţelor, cerând respectarea regulilor şi ale statutului partidului, dar fără alt rezultat, în afară izolării mele şi a întreruperii oricărei legături cu partidul. Am făcut cunoscută această situaţie şi conducerii partidului, dnei. Andreea Paul şi dlor. Vasile Blaga şi Gheorghe Flutur, dar fără a avea vreun răspuns. Am încercat, prin dna. Bulgaru Valeria, să organizăm o întâlnire cu dna. Gorghiu, în vederea discutării problemelor noastre şi a rezolvării lor dar nu a fost posibil, aceasta neprezentându-se.

Între timp, situaţia din Italia a fost copiată şi în Spania, fapt care, aşa cum spuneam mai sus, a obligat membrii principalelor organizaţii să ia decizia de dezafiliere a acestora de la PNL. Din aceleaşi motive, o altă organizaţie, cea din Catalonia (Barcelona) a contestat public acţiunile celor doi co-preşedinţi, Viorel Badea şi Victor Ionescu.

În aceste condiţii, activitatea noastră politică este nulă pentru Pnl, acest partid nedorind, practic, militanţa noastră în rândurile sale.

În consecinţă, anunţul public de dezafiliere de la Pnl a filialei Lombardia este oficializat prin acest comunicat.

Grupul ex-Pdl Lombardia îşi va continua activitatea iar membrii acestuia, îşi vor continua, în mod autonom, militanţa politică şi civilă în proiectul menit să ducă la realizarea unui adevărat cadru legislativ, adecvat situaţiei românilor din străinătate şi favorabil creării şi organizării pe baze legale şi democratice ale Comunităţilor Româneşti din diaspora.

Nu excludem posibilitatea afilierii noastre la o altă grupare politică sau intrarea într-o alianţă sau într-un parteneriat politic cu forţe politice care să ne ajute la îndeplinirea programului nostru politic.

Cu stimă,

Robert Raducescu

Prim-vicepreşedinte PDL Diaspora

Preşedinte Pdl Lombardia

Robert Răducescu, despre criza brânzei din Italia: «Nu pot înţelege lipsa de reacţie a Ambasadei»

Robert Răducescu propune un organism de reprezentare a diasporei: ”Nu suntem o masă amorfă de manevră pentru politicieni”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Carpaccio de sfeclă şi roşii cu dressing grecesc

Vittoria, duși pe câmpuri în portbagaj. Români eliberați din traficul de muncă la negru