in

Eugen Tomac: Iată dovada că PSD și PNL NU DORESC votul prin corespondență

„Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat mimează preocuparea față de introducerea votului prin corespondență. În realitate, ambele partide sunt împotriva schimbării legii care ar putea permite celor 4 milioane de români de peste hotare să poată vota în condiții decente, așa cum votează cetățenii altor state ale Uniunii Europene…” a scris deputatul de diaspora, Eugen Tomac, pe profilul de Facebook.

„Discursul lor contrazice faptele. PSD si PNL au respins în Parlamentul României în data de 9 decembrie 2014 legea votului prin corespondență, în condiţiile în care această lege a fost elaborată de specialiști în materie electorală pentru a îmbunătăți cadrul juridic în ceea ce privește organizarea alegerilor peste hotare.

Precizez că în data de 4 martie a acestui an, în calitate de deputat am depus în Parlament din nou legea votului prin corespondență și legea votului electornic, ambele inițiative fiind de 6 luni în Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, a propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Din luna martie și până în prezent, Comisia creată special pentru modificarea legislației în ceea ce privește organizarea alegerilor, nu a organizat nici măcar o dezbatere pe marginea celor două inițiative și nici nu a comunicat vreun punct de vedere oficial față de acest demers. Precizez că această comisie este condusă de domnul deputat PNL Mihai Voicu – Președinte și doamna deputat Luminița Adam – vicepreședinte.

În componenţa comisiei, sunt atât membri PNL, precum Dobre Victor Paul, Haşotti Puiu, Oltean Ioan, Tişe Alin Păunel, cât şi PSD, precum Chiriac Viorel, Federovici Doina Elena, Nicolicea Eugen, Vlase Petru Gabriel şi nu în ultimul rând, Zgonea Valeriu Ştefan.

Aşadar, realitatea nu e cea prezentată în conferinţele de presă ale PSD-ului şi ale PNL-ului, destinate atractivităţii electorale, ci în tergiversarea acestui proiect de lege care este în beneficiul românilor, dar nu şi al acestor partide vechi şi rigide.” a concluzionat Eugen Tomac.


Deputatul a publicat și dovada înregistrării proiectului votului prin corespondență pe care cei de la PNL și PSD nu l-au băgat în seamă, nici măcar în cadrul ședințelor comisiilor pentru românii de pretutindeni:


 

Eugen Tomac: Iohannis îşi demonstrează dispreţul pentru românii din diaspora

CULMEA DIASPORISMULUI: Legea votului prin corespondenţă depusă de fostul PNL a fost aprobată tacit, noua propunere continuă să se discute!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Roma, atacată de un hoţ în casă: «Voia să mă violeze, eram terorizată»

Ragusa, abuzuri sexuale asupra a două fetiţe românce: italian arestat