Cea de a doua ediție a întâlnirilor „Românii de Pretutindeni” va avea loc în data de 20 octombrie, ora 10:30, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, Sala Grigore Gafencu.
Cu această ocazie va fi deschisă o serie de dezbateri dedicate temei “Educație și Identitate” prin colocviul „Românii din comunităţile istorice sud-dunărene: bursieri de succes ai statului român”, organizat de Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni, aflat în coordonarea ministrului delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, în parteneriat cu Societatea de Cultură Macedo-Română.
Alături de domnul Angel Tîlvăr, ministru delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, gazda întâlnirii, vor participa, domnul Ion Caramitru, președinte al Societății de Cultură Macedo-Române, domnul Viorel Stănilă, fost ambasador al României în Albania, domnul Remus Pricopie, rector al SNSPA, fost ministru al Educației, specialiști din cadrul ministerului Educației, precum și bursieri meritorii ai statului român originari din comunitățile românești sud-dunărene.
Se dorește ca participarea la aceste întâlniri să crească interesul și gradul de cunoaștere privind tematica românilor de pretutindeni al specialiștilor care lucrează în diferite instituții publice cu competențe specifice în acest domeniu, cercetătorilor, profesorilor și studenților interesați de relații internaționale, sociologie, științe politice, drept, istorie, geografie, economie, pedagogie, filologie, etnografie și folclor, antropologie, studii românești și nu numai.
Prima ediție a întâlnirilor „Românii de Pretutindeni”, un for de discuție privind relația dintre România și românii de peste hotare în contextul globalizării și integrării europene.
Despre întâlnirile “Românii de Pretutindeni”
În contextul integrării europene și al globalizării, identitatea nu mai este limitată de granițe. Românii care trăiesc dincolo de hotarele României resimt o puternică legătură cu țara, dorința de a contribui la dezvoltarea, bunăstarea și afirmarea locului ei în lume. Pentru România, această realitate a determinat creșterea preocupării politice și a atenției acordate tuturor acestor oameni. Locul și rolul românilor de peste hotare a fost recunoscut în toate actele politico-juridice fundamentale ale statului român.
Întâlnirile „Români de pretutindeni”, organizate de ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, domnul Angel Tîlvăr, își propun să reunească, într-un for de dezbatere și reflecție, specialiști în politică externă, cercetători, jurnaliști, membri ai societății civile și nu numai, din țară și de peste hotare, orice voce care poate aduce o contribuție în ce privește identificarea unor noi oportunități de acțiune și politici publice.