in

«Dumnezeu nu a îngăduit ca românii să plece cu milioanele din propria ţară doar pentru ca să ducă o viaţă mai bună şi să-şi sature pântecele mai uşor»

Părintele Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, povestește despre experiența sa în Diaspora. În perioada 1 septembrie 2016 – 18 septembrie 2017 a fost preot misionar în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, unde a coordonat, ca director, Centrul Misionar Pastoral „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Vilaller (Spania).

„Văzând amploarea pe care a luat-o migraţia românilor, cunoscând câtă nevoie au să fie întăriţi în credinţă, mi-am zis că e momentul să contribui şi eu măcar cu un bob de nisip la mortarul din care se zidesc bisericile. Cele de zid, dar şi cele din sufletele românilor aflaţi departe de patrie. (…)

La scurt timp după ce ajungem în Occident, noi ne apucăm să construim câte o mică Românie. Încercăm să edificăm în ţară străină ceea ce am lăsat acasă: familie, comunitate, biserică parohială. Până la un punct, un demers absolut firesc.

Dar când se ajunge la absolutizarea acestei atitudini, cum ar fi atunci când se impune doar utilizarea limbii române în cult, ne depărtăm mult de rostul prezenţei noastre în Occident. Dumnezeu nu a îngăduit ca românii să plece cu milioanele din propria ţară doar pentru ca să ducă o viaţă mai bună şi să-şi sature pântecele mai uşor.

Nici pentru a sădi ici, colo, câteva enclave de românism. Ar fi perdant din toate punctele de vedere. Se ştie că românii se integrează foarte uşor, iată, chiar în ţări a căror limbă nu este de sorginte latină.

Reversul medaliei este că ei se şi lasă asimilaţi la fel de uşor. Deja majoritatea copiilor de români din diaspora vorbesc mai bine limba ţării adoptive decât româna. Următoarea generaţie e clar că abia dacă va mai avea o legătură cu tot ceea ce înseamnă România. ”

Textul complet „Experienţa mea în diaspora. O sinteză” în Ziarul de Iași

Înscrie-te pa pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Dăncilă, mesaj către copiii din afara graniţelor: «România vă aşteaptă să vă întoarceţi acasă»

Lazio, program infernal de muncă, șofer român de 47 de ani, mort în timpul programului de lucru