Violeta Alexandru, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, a anunțat pe pagina sa de Facebook că din mii de dosare de pensii comunitare din Italia au rămas nesoluționate doar 45. Anunțul vine după ce ministrul a anunțat în urmă cu 3 săptămâni faptul că nu mai sunt dosare de pensii comunitare pentru Spania, cu termen întârziat de soluționare.
Violeta Alexandru a declarat de nenumărate ori că una dintre prioritățile ministerului pe care îl conduce este aceea de a soluționa dosare de pensie ale românilor care au muncit în străinătate. ”Pentru cei care au ieşit la pensie în străinătate, îi asigur că vine curând ziua în care nu vor mai aştepta cu anii pentru (re)calcularea pensiilor lor. Sunt ani de când drepturile acestor oameni sunt tratate cu superficialitate. Şi cu veşnice scuze pentru a explica cum nu se poate. Ba se poate. Indiferent de câtă rezistenţă întâmpin, voi face sistemul să vă respecte.”
Iată postare din 8 decembrie:
”Astăzi – 45 de dosare pensii comunitare Italia cu termen întârziat. Din mii. De care efectiv nu se ținea nimeni. Se trimitea câte un e-mail către autoritațile italiene și, dacă răspundea cineva – bine, dacă nu – nu. Sigur că dacă te rezumi la a sta comod în sistemul public, asta se numește că ți-ai îndeplinit sarcinile. Dacă vrei să faci treabă, nu lași să treacă luni de zile și chiar ani fără să te implici ca să ți se răspundă la solicitarea de informații, să vezi unde a ajuns acest email, dacă l-a văzut cineva, dacă răspunde cineva la el. Este viața și munca unui om în discuție, nu o simplă hârtie. Nu renunț și sper să reducem cât mai mult din acest număr până la final mandat. Se comunică greu cu autoritățile italiene (aceste dosare presupun verificări mai ample) dar, repet, nu trebuie să ne găsim scuze în fața oamenilor.
Trebuie să rezolvăm lucrurile.Așa sunt “construită”. Responsabilitate până în ultima zi. Indiferent de ceea ce se va întâmpla. Nu caut să impresionez pe nimeni. Îmi văd de treabă. Este o onoare să faci un bine pentru viața oamenilor. Cel mai greu minister și cel mai frumos, din această perspectivă.#preocuparilemeledinprezent#rezultatepanainultimazi”, a scris ministrul pe pagina personală de facebook.
Violeta Alexandru a transmis în urmă cu câteva luni un un set de instrucţiuni românilor care muncesc sau au muncit cu forme legale în afara României, într-un stat membru al Uniunii Europene, şi care sunt interesaţi să îşi depună dosarul de pensie comunitară. Potrivit recomandărilor transmise de ministrul Muncii, cererea de pensie se depune în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului, fie că este în România sau într-un stat al Uniunii Europene.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ