O familie de români care locuieşte de aproape 10 ani în Belgia s-a adresat Consulatului României din cadrul Ambasadei din Bruxelles pentru a obţine certificatul de naştere al copilului. După ce a depus toate documentele şi cererile necesare la dosar a avut parte de o surpriză… neplăcută.
Dosarul a fost respins pe motiv că documentele nu au fost completate cu pixurile puse la dispoziţie de angajaţii Ambasadei. Mădălina, o româncă din Bruxelles, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, ne-a relatat pe larg, în exclusivitate, corespondenţa cu reprezentantul Misiunii Diplomatice. Oficialul a motivat că cererile care nu sunt completate cu pix de culoare neagră sunt respinse de instituţiile din România, scriu jurnaliștii de la stiridiaspora.com.
„Sunteţi în eroare: cererea de înscriere a actului de stare civilă nu v-a fost refuzată, ci vi s-a cerut, aşa cum se menţionează cu majuscule în afişele din sala de aşteptare, să completaţi formularele cu pixurile de culoare neagră puse la dispoziţe de ambasadă, astfel încât documentele transmise instituţiilor destinatare din România să fie acceptate.”, se arată în răspunsul formulat de reprezentantul Consulatului.
Românca a fost revoltată de justificarea oficialilor români, pe care o consideră puerilă: „Nu este posibil, în secolul tehnologiei să primim asemenea explicaţii.” Situaţia Mădălinei nu este singulară. Și alți români care s-au dus cu cererile deja completate cu pixuri de culoare albastră au fost nevoiţi să refacă documentele.
Românii din Belgia speră ca mesajul lor să ajungă şi la urechile oficialilor Ambasadei României din Bruxelles pentru ca şi ei să aibă parte de servicii consulare la standarde demne de o instituţie aflată în inima Europei.
Citește și:
Metodele angajaților MAE: ”Îmi bag p…, noi nu avem lege”